18 aprilie 2024, 16:22

Preşedintele Iohannis a anunţat prelungirea stării de urgenţă. Urmează votul Parlamentului

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, într-o declaraţie de presă, că pericolul nu a trecut, epidemia de coronavirus pune o presiune uriaşă pe sistemul nostru medical, şi acest lucru impune prelungirea stării de urgenţă.

„Am emis azi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe tot teritoriul României. În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei încetiniri a pandemiei. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate și al deceselor cresc zilnic în ritm alert. Ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat”, a declarat preşedintele Iohannis.

Prelungirea cu încă o lună a stării de urgenţă înseamnă că încheierea acestei noi perioade va fi în data de 14 mai.

”Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor, suprapopularea spitalelor și o presiune imensă pe sistemul sanitar”, a precizat șeful statului.

„În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei încetiniri a pandemiei. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate și al deceselor cresc zilnic în ritm alert. Ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat. Fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor, imposibil de gestionat  de sistemul nostru de sănătate. E tocmai scenariul negru pe care ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acțiunea fermă și timpurie salvează vieți. Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor, cum văd că o cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor, suprapopularea spitalelor și o presiune imensă pe sistemul sanitar. Nu putem permite nici un pas înapoi în contextul în care avem o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă. Se impun prelungirea stării de urgență, precum și noi reglementări pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepționale sunt necesare prevederi care să permită funcționarea neîntreruptă a administrației, statului, justiției. Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice care presupun prezența fizică. Am decis prin decretul emis că Guvernul va lua toate măsurile ca să fie asigurată securitatea alimentară a cetățenilor prin continuarea producției, furnizării și transportului produselor”, a spus Iohannis.

”Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice care presupun prezența fizică. Am decis prin decretul emis că guvernul va lua toate măsurile ca să fie asigurată securitatea alimentară a cetățenilor prin continuarea producției, furnizării și transportului produselor. Se pot plafona prețurile la alimente de strictă necesitate, medicamente, utilități. Am adăugat în decret o mențiune specială dacă se va constata o scădere a prețurilor la energie: în acest caz, guvernul va lua măsurile necesare ca scăderile să se reflecte în prețuri”, a precizat șeful statului.

„Pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu se va putea lua măsura demiterii în cazul autorităților care nu își fac treaba. Decretul menționează explicit posibilitatea ca managementul unităților sanitare publice civile să poată fi asigurat de persoane din domeniul apărării. Termenele de preaviz în cazul personalului sanitar și în apărare se suspendă pe durata perioadei de urgență”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

„Un alt domeniu e protejarea suplimentară a unor categorii vulnerabile. Este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor pentru copii și adulți, pentru vârstnici, precum și pentru alte categorii vulnerabile. Este însă permis ca aparținătorii să îi poată transfera la domiciliu dacă își asumă că au condiții corespunzătoare. În transporturi, guvernul stabilește condițiile specifice pentru a fi asigurată protecția populației și a bunurilor. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul la trecerea peste această grea încercare”, a adăugat preşedintele în această declaraţie de presă.

Klaus Iohannis a dat asigurări că toţi vrem să ne recâştigăm viaţa, dar acest lucru depinde doar de respectarea restricţiilor, căci acestea sunt măsuri care salvează vieţi.

„Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și ignoră reglementările: nu păcăliți instituțiile, vă păcăliți singuri, pe cei dragi pe care îi puneți în pericol, copii și părinți”, a spus Iohannis.

„Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră și a celor dragi. Nu îi expuneți pe cei de lângă voi! Fiți responsabili și solidari! 346 de oameni au dispărut fulgerător. Le transmit condoleanțe familiilor îndoliate. Dacă restricțiile sunt respectate, putem salva vieți. Toți suntem vulnerabili dacă ignorăm restricțiile. Mă adresez acum medicilor și personalului medical: vă mulțumesc personal pentru eforturi. Lupta continuă, toți avem nevoie de profesionalismul și dedicarea voastră”, a mai spus Iohannis.

UPDATE

Parlamentul va avea joi, începând cu ora 12,00, şedinţă de plen comun pentru a dezbate şi supune aprobării decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României.

Decizia a fost luată marţi de Birourile permanente reunite, anunţă agerpres.ro.

Şedinţa de plen va fi online.

Birourile permanente reunite au decis, de asemenea, să transmită decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis către Comisiile juridice, de apărare şi de sănătate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care vor întocmi, miercuri, un raport.

Pentru avize au fost sesizate Comisiile economică, de afaceri europene, pentru muncă, pentru transporturi şi pentru învăţământ.

UPDATE

Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol