20 aprilie 2024, 0:14

Prima partidă de poker câștigată de un robot. Ce planuri au cercetătorii după această victorie

Un robot a reușit să câștige o partidă de poker cu jucători profesioniști. Programul se numește Pluribus și a învins profesioniştii la Poker Texas Hold’em în şase jucători.

Creatorii sunt entuziasmați prin faptul că victoria inteligenţei artificiale ar putea să se apropie de problemele din lumea reală. Este pentru prima dată când o formă de inteligenţă artificială învinge mai mult de un jucător uman de elită.

Faptul că am trecut de la doi la şase jucători nu pare esenţial, dar este mare lucru” spune Julian Togelius, de la Universitatea din New York University, specializat în jocuri şi IA.

Aspectul care priveşte mai mulţi jucători nu apare în alte jocuri pe care le studiem în prezent”, susține acesta.

Varianta îmbunătăţită a programului a reuşit după o partidă de 12 zile, în care a jucat peste 10.000 de mâini să învingă 15 dintre cei mai buni jucători, arată un articol publicat de platforma Nature și citat de gandul.info.

Teoria jocurilor a avut probleme cu scenariile în care era vorba despre mai mulţi jucători cu interese concurente, situaţii care seamănă cu momente din viaţa reală.

Rezolvând problema jocului de poker cu mai mult de doi jucători, Pluribus ar oferi o bază pentru ca viitoarele forme de inteligenţă artificială să abordeze probleme de acest fel, arată Brown. Aplicaţiile acoperă un teritoriu vast, de la negocieri automate, la detectarea fraudelor şi conducerea automată a maşinilor.

sursa foto: politico.eu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol