7 mai 2024, 5:51

Primul vaccin validat de o revistă științifică

Există mai multe etape în viața descoperirilor medicale. Iar unul dintre cele mai importante este validarea lor din punct de vedere științific de reviste de specialitate.

Acest pas tocmai a fost făcut de compania farmaceutică AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Vaccinul lor împotriva COVID-19 tocmai a fost validat de prestigioasa revistă britanică The Lancet.

Acest lucru semnifică următorul lucru – descoperirea a fost analizată de cercetători independenți care au ajuns la o concluzie.

Conform analizelor, AZD1222 (acesta este codul științific al vaccinului) are o eficiență medie de 70%. Adică tocmai ce spuneau și cei de la AstraZeneca în urmă cu câteva săptămâni.

„Vaccinul AZD1222 are o eficienţă de aproximativ 70%”, au declarat cercetătorul Andrew Pollard şi echipa lui într-un articol publicat marţi în The Lancet. Confirmând informaţiile comunicate de compania farmaceutică la sfârşitul lunii noiembrie.

Primul vaccin validat de o revistă științifică! Câteva informații lipsă

Studiul din The Lancet arată că vaccinul AstraZeneca-Oxford este în general sigur, întrucât doar trei dintre cei 24.000 de voluntari au dezvoltat efecte secundare severe într-o perioadă de trei luni şi jumătate de monitorizare.

Mai mult,  cercetătorii nu sunt siguri că efectele secundare au fost cauzate de acest vaccin.

Potrivit Reuters, studiul publicat în The Lancet arată că eficienţa vaccinului a fost de 62% pentru participanţii care au primit două doze complete şi de 90% pentru un subgrup mai mic, ai cărui membri au primit o jumătate de doză, apoi o doză completă.

Însă ambele grupuri au inclus un număr mic de voluntari cu vârste de peste 55 de ani. Așadar specialiştilor le este dificil să se pronunţe asupra eficienţei vaccinului la persoanele vârstnice, deosebit de expuse în faţa riscului de a dezvolta forme severe de COVID-19.

Eficienţa totală a fost calculată la 70,4%, conform datelor publicate marţi. Acest procent este peste pragul minim de 50% cerut de Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) în SUA,  în vederea aprobării unui vaccin.

Totodată, oamenii de ştiinţă nu au putut să confirme durata pentru care vaccinul AstraZeneca-Oxford asigură imunitate împotriva noului coronavirus.

Studiul The Lancet poate fi găsit AICI

Citește și

ASTĂZI Marea Britanie începe administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech. Cine e primul beneficiar


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol