29 noiembrie 2021, 20:16

Profesorii, vaccinaţi cu prioritate de la 1 martie, prin echipe mobile

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri, în exclusivitate, la Antena 3, că profesorii ar putea fi vaccinaţi, cu prioritate, prin echipe mobile. Procedeul de imunizare contra COVID ar urma să fie pus în aplicare din 1 martie.

A fost o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, la finalul lunii ianuarie, după ce s-a pus în vedere planul redeschiderii şcolilor, ne doream să creăm o prioritizare suplimentară la vaccinare pentru personalul din învățământ.

Dar din considerentul legat de limitarea numărului de doze, pentru că am primit mai puţin cu 93.000 de doze în săptămâna 18-24 ianuarie, scenariul nu a mai putut fi pus în aplicare, având în vedere şi reprogramările.

Ceea ce noi luăm în calcul la acest moment, şi vă spun în premieră, e o analiză de posibilitate a vaccinării personalului din învăţământ cu prioritate, prin echipe mobile. 

Şi anume, să se efectuzete în primul rând vaccinarea cadrelor didactice care sunt la interfaţa directă cu elevii, a personalului din creşe şi grădiniţe„, a spus dr. Gheorghiţă.

Măsura vine şi în contextul în care şcolile s-au redeschis de luni, 8 februarie, elevii se prezintă la cursuri, însă cadrele didactice nu sunt imunizate contra COVID.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.