2 mai 2024, 20:51

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost suspendat

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost suspendat începând de astăzi, după ce Curtea de Apel Oradea a admis cererea unuia dintre instalatorii care nu au fost validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Firma a fost nemulţumită că nu a fost acceptată pe lista instalatorilor agreaţi de AFM, deoarece nu a avut în dosar un anumit document şi a contestat în instanţă respingerea dosarului său.

AFM a anunţat că va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării Programului „Casa Verde Fotovoltaice” 2023 în cel mai scurt timp.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol