28 martie 2024, 15:34

Prostituția în vremea coronavirusului. Cum poate supraviețui cea mai veche meserie din lume în epoca distanțării sociale

Păstrează distanța! Spunele clenților tăi să se spele pe mâini înainte să te atingă. Poartă o mască și mănuși de protecție. Folosește un termometru, iar dacă temperatura corporală se încadrează în parametrii normali, atunci poate începe distracția. În caz contrar, interacțiunea nu va avea loc.

Cam așa arată acum o zi obișnuită pentru femeile care practică una dintre cele mai vechi meserii din lume. Să vinzi plăceri, într-o epocă în care suspiciunea că ai putea ajunge să contactezi COVID-19, chiar și dacă mergi la magazin, este o provocare extrem de grea pentru damele de companie din întreaga lume.

De-a lungul timpului, prostituția legalizată a reprezentat un motor al economiilor statelor. Unul dintre cele mai vechi principii economice atestă faptul că investițiile oamenilor în propriile vicii sau „păcate”, precum jocurile de noroc, alcoolul, drogurile și sexul tranzacționează bine condițiile economice, deoarece oamenii ajung să caute astfel de servicii chiar dacă sunt fericiți sau triști. Mai mult decât atât, consumul unor astfel de vicii a ajuns chiar să fie în creștere în perioadele în care economia este în declin, arată CNN. 

Așa se face că pentru milioane de lucrătoare sexuale din țări precum America, Germania sau Olanda, pandemia a fost devastatoare. Din Berlin, în Las Vegas sau până în celebrul „Red-light District”, din Amsterdam, milioane de prostituate de pe întreg globul au rămas fără job, în urma declarării pandemiei de coronavirus.

Sute de mii de stabilimente, saloane de masaj erotic și alte cluburi de striptease au fost închise din cauza virusului prăpăstios. Vorbim aici de blocarea unei ramuri economice care valora până lunile trecute miliarde de euro! Iar acest declin este resimțit și în rândul micilor case de toleranță ilegale, a bordelurilor sau a prostituatelor care practică servicii sexuale la negru.

Cu toate acestea, experții sunt departe de a oferi o estimare clară în acest sens, deoarece în multe state ale lumii prostituția este considerată încă o infracțiune, iar o analiza a datelor la scară largă ar fi imposibilă. Însă, se cunoaște faptul că în țările în care prostituția nu a fost încă legalizată, se recurge la metode ilegale prin care damele de companie oferă servicii și de aici vine întrebarea: va reuși să supraviețuiască cea mai veche meserie din lume pandemiei de coronavirus?

Prostituatele din România și gunoiul de sub preșul statului

România rămâne, în continuare, una dintre principalele țări care oferă pe tavă țărilor europene plăceri la kilogram. 7 din 10 tinere care ajung să se prostitueze în toată Europa, aparțin rețelelor transfrontaliere bine organizate din România, arată cel mai recent raport al Eurojust şi Europol.

Nici în țară situația nu arată altfel. Alte date sumbre oferite de Mediafax arată faptul că, doar în Capitală, există peste 10.000 de persoane care practică ilegal prostituția, iar statul închide nepăsător ochii în fața acestor realități.

Mai grav este că, în lipsa reglementărilor legale, ele sunt nevoite să lucreze chiar și în timpul pandemiei. Așa se face că, incriminarea prostituției a ajuns acum să reprezinte o dublă amenințare pentru acestea.

În ciuda dorinței lor ca munca pe care o prestează să intre în legalitate și să poată plăti taxe și impozite, în schimbul unor drepturi și a protecției autorităților, statul închide vehement ochii și tratează această problemă cu ignorață.

Nivelul de risc la care se expun este dublu în această perioadă, iar abuzurile din partea proxeneților sunt și mai terifiante. O axiomă simplă a economiei ne învață că acolo unde nu există cerere, nu există profit, iar unde nu există profit apare falimentul și implicit nemulțumirea „patronilor”. De aici scenariul este ușor de imaginat.

„Cea mai afectată și cea mai vulnerabilă zonă este cea a lucrătoarelor și a lucrătorilor sexuali. Practic, noi nu existăm pentru România, nu existăm pentru autorități, pentru asociații care se ocupă de drepturile omului”, a precizat Antonella Lecra, lucrătoare sexuală, pentru Mediafax.

Lipsa unei reglementări legale, transformă lucrătorii sexuali în „cetățeni cu jumătate de normă”. Pentru că nu pot plăti taxe și impozite în urma veniturilor pe care le produc, nu au dreptul la asigurare de sănătate, nu pot accesa un venit minim garantat și nu pot solicita protecția autorităților atunci când sunt în pericol. Iar în timpul pandemiei de coronavirus munca depusă poate reprezenta un risc atât pentru ele, cât și pentru cei cu care intră în contact.

Plăceri virtuale, muncă puțină și un risc mai scăut

Multe dintre prostituatele care ofereau servicii sexuale în regim legal au ales să își readapteze jobul la noile condiții. Ca și în alte industrii din SUA, unii lucrători sexuali au reușit să apeleze la munca de la distanță, salvându-și veniturile oferind spectacole, imagini și chat-uri live stream.

În prezent, una dintre cele mai folosite platforme la nivel internațional este site-ul „Only Fans”, unde creatorii de conțiut pentru adulți propun o mulțime de oferte. Compania a declarat pentru CNN că de la începutul pandemiei (luna martie), noile înregistrări au crescut cu 75%.

În prezent, platforma adaugă acum aproximativ 200.000 de utilizatori noi la fiecare 24 de ore. Mai mult decât atât, conținutul este unul diversificat, iar creatorii spun că „influenceri și celebrități” de tot felul au folosit site-ul pentru a oferi abonaților fotografii și videoclipuri, după implementarea măsurilor de izolare.

Lucrătorii sexuali trag semnale de alarmă

Cu toate acestea, diferențele sunt incontestabile. Pentru a putea presta serviciile în mediul online, lucrătorii sexuali ar avea nevoie de un computer, internet de mare viteză pentru streaming în direct, webcam și un microfon. Toate acestea pot ridica însă o barieră incomensurabilă pentru cei mai săraci dintre aceștia.

În Bangladesh, de exemplu, guvernul a închis cel mai mare bordel din țară până pe 5 aprilie. Peste 100.000 de femei și copiii lor sunt afectați de această decizie, motiv pentru care autoritățile au distribuit alimente lucrătoarelor sexuale, arată Digi24. Pentru multe dintre acestea readaptarea serviciilor pentru mediul online este imposibilă.

Impactul finaciar rămâne însă incontestabil, chiar și în cazul celor care și-au adaptat serviciile pentru perioada actuală. Maya, o lucrătoare sexuală, dinNew York, care a trecut cu succes la munca online, spune că obișnuia să facă 8.000 de dolari pe lună. Dar, odată cu schimbarea impusă de noul context, ea face jumătate din suma menționată, mai arată CNN.

Dilema supraviețuirii celei mai vechi meserii din lume nu poate fi rezolvată nici măcar de specialiștii în domeniu. Se caută soluții, se propun noi strategii, însă impactul economic ar putea devini din ce în ce mai apăsător.

Tot CNN infromează că, Japoinia a dispus deja un program de ajutor financiar angajaților sexuali, dar sunt de părere că acest serviciu nu va fi suficient pentru ca această ramură să supraviețuiască pandemiei de coronavirus.

Sursă Foto: rt.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE