27 aprilie 2024, 17:36

Putem afla adevărul despre daci? Cum a învățat un român în America să aprecieze istoria țării noastre

Lucian Vulpe este un tânăr care a studiat istorie. Lucrează în domeniul vânzărilor de IT, iar în timpul liber merge pe șantiere arheologice. Este pasionat de fotografie, iar din cand în cand, interpretează roluri de dac în reconstituiri istorice și în filme. O experiență de câteva luni în America l-a făcut să se întoarcă în țară cu pofta de a cunoaște mai multe despre trecutul României.

Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Lucian vorbește despre pasiunea pentru trecutul României, experiența din America și combaterea exagerărilor despre rolul jucat de daci în istorie.

Ocnele Mari. Vedere către cetate

Ocnele Mari. Vedere către cetate

Copilărie în aer liber și natură

Încă de mic, Lucian a fost înconjurat de legende despre daci. „Am avut o copilarie normală, cu foarte multe zile petrecute în aer liber și în natură, respirând un aer antic. Sunt din Ocnele Mari, județul Vâlcea, oraș cu specific minier, aici existând cantități foarte mari de sare în subsol și izvoare cu apă sărată. O asemenea bogăție a atras automat diverse popoare de-a lungul istoriei, apogeul fiind atins în perioada dacică, mai exact în ce-a de-a doua epocă a fierului, când la Ocnele Mari se afla cel mai important centru economic din Oltenia de astăzi, Buridava, fiind cea mai importantă așezare din Dacia Buridavensis, mai exact în sec. I B.C.- I A.D. În zonă există urmele așezări dacice despre care toată lumea vorbea în copilăria mea”, își amintește tânărul.

Lucian Vulpe la monumentul unui șef de trib indian din America

Lucian Vulpe la monumentul unui șef de trib indian din America

America l-a învățat să-și iubească istoria

Pe timpul facultății, tânărul a plecat să muncească în America. Visul american s-a transformat pentru Lucian în visul de a promova patrimoniul românesc. „Sunt o persoană curioasă și tot timpul caut să fac și să învăț lucruri noi. La un moment dat, m-am hotărât să fac o schimbare și să cunosc o altă lume, așa că am hotărât să plec în America. Am analizat variantele și mi-am dat seama că cea mai ușoară variantă de a pleca peste ocean este să merg la o facultate si să accesez programul Work and Travel pentru studenți. Am hotărât că facultatea de istorie este cea mai potrivită pentru mine. M-am înscris, și toate s-au așezat cum trebuia. Am studiat istorie și am plecat în SUA. Odată întors de acolo, pasiunea pentru istorie și pentru patrimoniu s-a aprins mai tare, văzând cum își promovează și valorifică americanii patrimoniul local si național.”, povestește Lucian.

Lucian Vulpe la monumentul lui Lincoln

Lucian Vulpe la monumentul lui Lincoln

Ce a văzut în America

Deși a stat doar pentru câteva luni în America, Lucian a reușit să viziteze mai multe orașe mari și obiective turistice importante. „Casa mea pentru patru luni de zile a fost în Wisconsin Dells, în statul Wisconsin, un orasel ce avea puțin peste 2000 de locuitori, însa cu supranumele de Capitala Watherpark-urilor din lume. În localitate existau câteva parcuri tematice întinse pe mii de hectare, iar eu am ales sa lucrez într-un parc ce avea ca temă Grecia și Roma antică, Mt. Olympus Resort, iar ca job am optat pentru postul de recepționer al hotelului. Timpul liber mi l-am petrecut explorând zona. Mi-am cumpărat o bicicletă second-hand de la patronul unui mic restaurant mexican și am început sa parcurg mile întregi în lung și în lat. Orășelul este străbătut de un râu, dispune atât de câmpii întinse cât și de munți, parcuri naturale, lacuri, monumente istorice, muzee locale, cinema, zoo, iar toate acestea erau exploatate la maximum. Am avut viză numai pe perioada verii, așa că în toamnă s-a terminat și locul de muncă, dar călătoria nu s-a terminat. Împreună cu un prieten din Ocnele Mari, Andrei, am organizat o excurie pe coasta de Est a Americii. Am găsit o firmă chinezească care organiza excursii, am strâns un grup mai mare de amici și am vizitat Cascada Niagara, Boston, Philadelphia, New York și Washington. Felul în care am văzut că se face turism în America și modul în care fiecare orașel își pune în valoare istoria locală m-au făcut să îmi dau seama că noi suntem un El Dorado al turismului bazat pe istorie și fapte istorice reale, fără sa mai punem la socoteală legendele locale și miturile ce se regăsesc în folclorul românesc. Dacă am promova cum trebuie istoria locală, am modifica imaginea și percepția oamenilor asupra muzeelor și s-ar face o adaptare la cerințele anului 2019, cultura și turismul ar deveni sustenabile din surse proprii.”, crede istoricul.

Lucian Vulpe, în rol de dac

Lucian Vulpe, în rol de dac

Cum s-a oprit la daci

Lucian a ales să se concentreze asupra perioadei dacilor pentru că este o zonă în care ar trebui să se facă lumină. „La facultate se studiază toate epocile istorice începând de la descoperirea faimoasei Lucy, perioada de început a evoluției umane, continuă cu migrațiile, întalnirea omului din neanderthal cu homo sapiens, epoca pietrei, a bronzului, a fierului și până la comunismul terminat înainte să mă nasc eu. M-am oprit la daci pentru că am considerat ca este o zona gri a istoriei, unde s-a facut foarte mult rău în perioada comunistă și unde aș putea să îmi aduc aportul prin promovarea corectă și responsabilă a unui subiect important din istoria României.”, explică istoricul.

Lucian Vulpe, în rol de dac

Lucian Vulpe, în rol de dac

Adevărul despre daci

Lucian spune că există nenumărate dezbateri despre daci, dar este dezamăgit că se fabulează mult pe această temă. „Oricine poate să vorbească despre daci și să spună o gramadă de chestii, fiind o zonă de studiu destul de interesantă. Din păcate, se fabulează mult! Adevărul despre daci, dacă pot să folosesc expresia asta, este ca aceștia au reprezentat un popor ca multe altele din perioada aceea. La origini acestia au facut parte din popoarele lumii celtice, din cultura Latène – cea de-a doua epocă a fierului (sec. 5 B.C.-1 A.D.) – răspândirea ei avand un impact major în modelarea Europei antice. Cele mai multe grupuri coboară de-a lungul Dunării ocupand largi teritorii din Europa de Est Cehia, sudul Poloniei și Ungaria, vestul României (Transilvania), Serbia și Bulgaria. Aceștia însă au evoluat diferit exact cum se întâmplă și astăzi. Descoperirile arheologice efectuate în Transilvania ne arată ca celții de aici nu s-au dezvoltat la fel de repede ceea ce a dus la dispariția lor în momentul în care, în sec. II B.C, au pătruns din sudul Carpaților niște grupuri de războinici ce au adus cu ei schimbarea din toate punctele de vedere. Arheologii din România, Bulgaria și Serbia au descoperit mai multe similitudini în componența unor mormânte de războinici urmând un curs dinspre Sofia, spre Dunăre, Oltenia, Muntenia și ulterior Transilvania, observându-se exact drumul parcurs al celor ce urmau să întemeieze o nouă structură militară în Munții Orăștiei, grupare ce a primit numele de grupul cultural Padea-Panaghirski-Kolonii, după numele a două localități din Oltenia (România), respectiv Bulgaria. Locul de origine exact al dacilor nu se poate stabili, însă cu siguranță undeva aproape de Dunăre. Acești nou veniți în zonă au asimilat populațiile întâlnite și tot din dovezile arhelogice descoperite, s-a observat un bum de evoluție atât materială, cât și demografică și spirituală. Sunt foarte multe lucruri de spus despre daci, însă cel mai important de reținut este că dacii și chiar romanii, fac parte din istoria României, însă nu sunt singurii noștri strămoși. Într-o mică măsură această moștenire este încă în noi, însă ceea ce s-a întâmplat după retragerea Imperiului Roman din Dacia a schimbat total zona, iar evul mediu a modificat total felul de a fi al locuitorilor din zona României, iar din punct de vedere genetic suntem foarte puțin daci sau romani.”, spune Lucian.

Ideea unui film despre daci, născută în subsolul facultății

În perioada studenției, Lucian a făcut parte dintr-un grup de tineri care își propuneau să facă un film despre Dacia. „Ideea filmului a apărut prin regizorul Octavian Repede și prin Asociația Nova Polaris, creată de acesta. Fiind un pasionat de istorie antică, unul din scopurile lui era să realizeze primul film ce tratează un subiect de istorie antică de la Sergiu Nicolaescu și până astăzi. La Sibiu, în subsolul facultății, un grup de absolvenți de istorie, grup din care făceam și eu parte, se dezvolta un fenomen, o metodă de promovare a patrimoniului, aceasta fiind reconstituirea istorică. Pe scurt, aici erau reconstituite în urma studierii materialelor arheologice obiecte de vestimentație și de armament cu scopul de a vedea cum funcționau acestea și de a înțelege istoria pe propia piele. După mai multe încercări nereușite de realizare a filmului, Octavian Repede a aflat de ceea ce făceam la facultate și a văzut oportunitatea de a face un film istoric, având la dispoziție atât oamenii necesari cât și o recuzită cum nici la Hollywood nu există.”, spune tânărul istoric.

Lucian Vulpe / Secvență din 141 A.D. - Mission in Dacia

Lucian Vulpe / Secvență din 141 A.D. – Mission in Dacia

Povestea filmului

Lansat în 2018, filmul 141 A.D. Mission in Dacia a ajuns în mai multe țări, atât prin intermediul festivalelor, cât și cu ajutorul platformelor YouTube și Amazon. „Povestea filmului este destul de dramatică. Acțiunea se desfășoară înul 141 după Hristos, în Provincia romană Dacia. O apariţie neobişnuită de forma unei comete este observată pe cerul nopţii. Înţelepţii sunt de părere că este o apariţie nefastă care va aduce nenorociri şi moarte. În aceste zile înfricoşătoare, într-un fort roman de la marginea Provinciei Dacia se răspândeşte o epidemie mortală în rândul soldaţilor cantonaţi aici. Medicii sunt depăşiţi de situaţie. Nimeni nu ştie care este cauza acestei boli şi numărul morţilor este în continuă creştere. Un corp de exploratori romani, conduşi de experimentatul Centurion Marcus, însoțit de camarazii Aquila, Terţius şi Nerva, este trimis de către comandantul castrului, prefectul Cornelius Fulvius, într-o misiune specială în teritoriile necunoscute şi necucerite de la marginea Imperiului, aflate sub stăpânirea dacilor liberi, pentru a găsi o rezolvare neobişnuită acestei molime. Călătoria romanilor spre misterioşii Munţi ai Şarpelui devine plină de neprevăzut şi peripeţii. Sunt vremurile întunecate când Jupiter rânduia destinele muritorilor. Misiunea romanilor stă sub semnul voinţei zeilor şi neprevăzutului. Filmul a fost lansat în anul 2018 la Festivalul de Film si Istorii Râșnov, dar și în alte cinematografe din țară. A fost promovat în străinătate participând la diverse festivaluri de profil. În momentul de fata, este disponibil pe Amazon si Youtube. A fost interesant să pot să interpretez un rol, să spun replici și să mă văd pe un ecran mare într-o sală de cinema. Nu pot să zic că mă văd făcând asta pe mai departe, dar nu aș zice „nu” unei noi provocări de genul acesta.”, transmite Lucian.

Combaterea exagerărilor despre daci

Rugat să propună o soluție pentru combaterea exagerărilor despre rolul dacilor în istorie, Lucian crede că ar trebui să se întărească relațiile dintre școli și muzee. „Din păcate, se exagerează extrem de mult legat de daci. În perioada comunistă, în urma unor directive venite din partea regimului Ceaușescu, s-a instaurat supremația dacilor în educația predată în școală și în societate. Tot ce se întampla în zona istoriei antice trebuia sa fie cu daci, lucru ce a dus la publicarea multor cărți ce tratează subiectul, de multe ori acestea conținând exagerări, iar roadele le culegem astăzi prin fenomenul dacopatiei prezent peste tot. Curentul acesta poate fi combătut prin educație, printr-un upgrade adus istoriei ce se predă la școală și prin crearea unor legaturi mai strânse între instituțiile de învățământ și muzee.”, explică tânărul.

Lucian Vulpe. Ruinele cetății Costești

Lucian Vulpe. Ruinele cetății Costești

„Trebuie să exploatăm turismul istoric”

Lucian crede că istoria României ar putea genera venituri consistente pentru România. „Istoria României este complexă, lungă, frumoasă, dar prea puțin cercetată. În principiu, cunoaștem destul de puține despre istoria noastră, ceea ce se reflectă în mentalitatea noastră. Istoria pe teritoriul țării noastre începe undeva în urmă cu 1.000.000  de ani cuprinzând astfel toate epocile istorice cunoscute, însă în școală ne limităm la câteva episoade transmise robotic. La școală, materia ar trebui să se numească Istorie și Educație pentru Patrimoniu. Consider că ar ajuta mult mai mult să cunoști, într-o ordine cronologică pornind de la începuturi un rezumat al tuturor perioadelor istorice, impactul avut asupra României și urmele lăsate de acestea. Conștientizând că avem un trecut lung și important în context european, ne-ar face niște cetățeni mai responsabili și mai atenți în legatură cu viitorul nostru. Se investește prea puțin în promovarea patrimoniului istoric. Nu vrem să exploatăm o resursă prezentă din belșug în România, turismul istoric. Această ramură foarte slab dezvoltată ar putea salva zone unde industria nu are acces sau unde și-a închis porțile. Istoria nu înseamnă doar să cunoști date, evenimente și să scrii cărți, eu văd din asta o salvare, o mină de aur încă neexploatată. Sper ca într-o bună zi să conștientizăm cât de important este să ne cunoaștem trecutul deoarece acesta ne definește în prezent și ne ajută să avem un viitor. Cred într-o reconciliere a oamenilor cu istoria.”, transmite Lucian Vulpe.

Surse fotografii: Arhivă Lucian Vulpe, Memory Game, Visit the USA, Your Amazing Places


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE