4 decembrie 2021, 3:04

Rănile nevindecate ne urmăresc până la sfârșitul vieții

Este ușor să spui că trebuie doar să lași trecutul în urmă dacă vrei să mergi mai departe, dar când acesta este foarte dureros și nu a fost „soluționat” într-un mod natural, el devine o problemă foarte gravă, căreia trebuie să-i acorzi atenția cuvenită.

Un nou studiu care a investigat felul în care bătrânii resimt singurătatea arată că rănile nevindecate ne urmăresc până la finalul vieții.

Pandemia a readus în actualitate o problemă veche, legată de singurătatea și izolarea în viața persoanelor în vârstă. Când ne-a lovit COVID-19, cercetătorii care lucraseră la The Loneliness Project – o explorare aprofundată, la scară largă, a manierei în care persoanele în vârstă trăiesc solitudinea și a ceea ce aceasta semnifică pentru ele, era aproape gata.

Cercetarea, publicată acum în Ageing and Society, a generat peste 130 de ore de conversații. Cercetătorii au descoperit că îmbătrânirea antrenează o serie de pierderi inevitabile care repun în discuție sentimentul de conexiune a oamenilor cu lumea înconjurătoare.

Solitudinea poate fi redusă deseori la varianta extremă sau redusă la un număr de prieteni pe care o persoană îi are sau la frecvența cu care își vede apropiații.

Povara singurătății pentru persoanele în vârstă este strâns legată de ceea ce au oamenii de ”digerat” de unii singuri. Pe măsură ce ajungem la sfârșitul vieții, purtăm frecvent poveri grele care s-au acumulat pe parcurs, cum ar fi sentimente de regret, trădare și respingere. Și rănile din relațiile din trecut pot bântui oamenii toată viața, este concluzia studiului, citat de theconversation.com.
Profesorul gerontolog Malcolm Johnson a utilizat termenul de ”durere biografică” pentru a descrie suferința psihologică și spirituală a persoanelor în vârstă și fragile care implică amintiri profund dureroase și o retrăire a traumelor suferite, a promisiunilor pe care oamenii și le-au făcut lor înșile și a acțiunilor regretate.

Un obiectiv special al studiului era de a înțelege mai bine ceea ce presupune sentimentul de solitudine la persoanele vârstnice la un nivel mai profund. Cercetătorii au utilizat termenul de ”solitudine existențială” pentru a descrie acest sentiment mai profund de a se simți ”separat de lume”, ca și când ar fi o prăpastie insurmontabilă între sine și restul societății. Obiectivul cercetătorilor era de a asculta cu atenție cum trăiesc oamenii cu toate acestea.

Persoanele vârstnice din studiu au ajutat cercetătorii să înțeleagă cum credeau ele că îmbătrânirea le afectează sentimentul de conexiune cu lumea.

Pentru mulți, îmbătrânirea a atras după sine o acumulare inevitabilă de pierderi. În termeni simplu, anumite persoane au vorbit despre faptul că au pierdut lucruri care înainte erau o parte importantă din sentimentul de conexiune cu ceva mai important decât ele.

Pierderea unui soț/unei soții sau a unui partener de lungă durată era în mod special palpabilă și sublinia sentimentul profund de singurătate asociată cu pierderea unei ființe de neînlocuit.

Studiile privind singurătatea au scos în evidență cum o incapacitate de a comunica poate provoca sentimentul că ”sufletul este încarcerat într-o persoană insuportabilă”, mai scrie sursa citată.

A te gândi la maniera în care persoanele în vârstă pot fi susținute trebuie să implice o înțelegere mai completă a ceea ce înseamnă singurătatea realmente pentru ele, este o altă concluzie a acestui studiu.

Pe larg despre acest studiu, AICI

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.