29 martie 2024, 6:43

Răzvan Lucescu a câştigat Liga Campionilor Asiei cu Al Hilal. „Acest meci, acest trofeu l-am jucat şi pentru tata”

În vară, după ce a realizat eventul în Grecia, Răzvan Lucescu a decis să părăsească echipa PAOK Salonic pentru a antrena Al Hilal. Mutarea a dat roade. Lucescu a câştigat Liga Campionilor Asiei cu formația saudită de fotbal Al Hilal Riad, care a învins echipa japoneză Urawa Red Diamonds cu scorul de 2-0, în deplasare, în returul finalei, informează Agerpres.

Ultima Ligă a Campionilor, adusă de un alt român pentru Al Hilal

A fost primul trofeu cucerit de Al Hilal în Asian Champions League, competiţie relansată în anul 2002, după ce s-a impus de două ori şi în vechea formulă a competiției, în 1991 şi 2000, când se intitula Campionatul Cluburilor din Asia. Tot un român îi adusese ultima Ligă a Campionilor lui Al Hilal: Anghel Iordănescu, în urmă cu 19 ani, potrivit Digi Sport.

„Acest meci, acest trofeu l-am jucat şi pentru tata”

Într-un interviu acordat GSP, antrenorul Al Hilal vorbește despre relația cu Mircea Lucescu. „El acum nu mai e la nicio echipă, trăieşte, practic, prin mine. Ce reuşesc eu e, practic, ce reuşeşte şi el, ştiu că asta îi dă putere, motivaţie, mândrie. Acest meci, acest trofeu l-am jucat şi pentru tata. De fapt, în primul rând pentru tata! Era important şi pentru el să reuşesc.”, transmite Răzvan Lucescu.

Sursă cover fotoDigi Sport


Comentariile sunt oprite pentru acest articol