29 martie 2024, 15:43

România începe prima competiţie europeană după pandemie

Pandemia de coronavirus a închis competițiile din România.

Uniunea Ciclistă Internațională anunță prima competiție majoră de ciclism de după pandemie.

Ediția cu numărul 10 a Turului Sibiului va avea loc între 2 și 5 iulie. Echipele participante au fost anunțate, unele dintre ele sunt pentru prima oară la o competiție organizată în România, scrie libertatea.ro.

Tocmai am făcut un important pas către revenirea la competițiile de ciclism. După calendarele pentru UCI WorldTour, UCI Women’s WorldTour și mountain-bike, sportivii, echipele și toți cei interesați au acum întregul calendar UCI International Road 2020. Mulțumesc partenerilor noștri, în special federațiilor naționale, pentru că ne-au permis să stabilim aceste date cât mai repede posibil. Cu toate acestea, știm că aceste date, oricât de importante sunt, rămân supuse unor modificări în funcție de dezvoltarea pandemiei în următoarele săptămâni și luni. Ne vom adapta la orice context, dacă este necesar”, a declarat președintele UCI, David Lappatient, conform tribuna.ro.

Vor fi prezenți Eduard Novak, singurul ciclist care a participat la toate edițiile Turului Ciclist al Sibiului, Eduard Grosu, calificat la Jocurile Olimpice de la Tokio sau Serghei Țvetcov, de la echipă malaysiană Sapura.

Cele cinci etape tradiţionale ale Turului Ciclist al Sibiului vor fi concentrate anul acesta în patru zile.

Competiția se va desfășura pe 2 iulie, pe străzile din Sibiu, cu plecare din Piața Mare, urmând ca zilele următoare competiția să se mute în județ, cu ținte precum Bâlea Lac și Păltiniș.

sursa foto: tribuna.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol