29 martie 2024, 3:22

Românii sunt de acord să fie ajutaţi în gospodărie de un robot

Studiul „Digital Evolution: Connected Consumer Monitor” realizat de Exact Business Solutions arată că, în momentul de față, patru din zece români utilizatori de Internet (39%) deţin dispozitive inteligente pentru casă.

Întrebați dacă ar lua în considerare ajutorul unui robot umanoid în gospodărie opt din zece (80%) au răspuns pozitiv.

11% dintre respondenţi susțin că au camere de supraveghere video şi 4% dispozitive de purificare a aerului – ambele în creştere numeric cu 3% faţă de anul 2019, informează agerpres.ro.

Aproximativ 80% dintre persoanele intervievate spun că ar lua în considerare ajutorul unui robot umanoid în gospodărie, 55% s-ar gândi să susţină un interviu de angajare cu un robot, iar 52% ar fi pasageri într-o maşină condusă de un robot umanoid.

În ceea ce privește subiectul legat de copii și roboți, 34% dintre persoanele chestionate au spus că ar fi de acord să-şi lase copiii la o şcoală în care profesorii sunt roboţi, în timp ce 30% şi-ar lăsa copilul în grija unui robot umanoid.

94% dintre români consideră că e impactul tehnologiei este „o schimbare pozitivă”, iar o creştere semnificativă fiind consemnată în rândul celor mulţumiţi de faptul că „tehnologia avansează într-un ritm atât de alert” (83% vs 78%, în 2019).

Acest studiu a fost efectuat pe persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, rezidente în mediul urban şi rural şi utilizatoare de internet.

sursa foto: theverge.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol