30 aprilie 2024, 22:56

ROSSINI – dirijat de TOUFIC MAATOUK – la SALA RADIO

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care     s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

 

Istorie muzicală

Creația lui Rossini va fi interpretată de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. Acesta se află pentru prima oară la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, după o lungă colaborare cu Orchestra de Cameră Radio. În 2015, Toufic Maatouk a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume: Carnegie Hall, New York – cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli – cu Recviemul lui Mozart.

Stabat mater, lucrarea dedicată Fecioarei Maria (portretizând suferințele acesteia în fața Crucii), a fost interpretată pentru prima dată, în forma sa actuală, la Paris, pe 7 ianuarie 1842, presa relatând după eveniment:

„Numele lui Rossini a fost strigat printre aplauze. Întreaga lucrare a transpus publicul; triumful a fost deplin. Trei părți au trebuit să fie repetate… și publicul a părăsit teatrul emoționat și cuprins de o admirație care a cucerit rapid tot Parisul.”

În martie, premiera pe tărâm italian, la Bologna, a fost dirijată de alt mare compozitor al timpului, Gaetano Donizetti, care a declarat despre reacția publicului:

„Entuziasmul este imposibil de descris. Chiar și la repetiția finală, la care Rossini a asistat, în miezul zilei, a fost însoțit până la casa sa, în uralele a peste 500 de persoane. Același lucru s-a petrecut și în seara premierei, sub fereastra sa, întrucât Rossini nu a fost prezent în sală.”

 

Cine e Toufic Maatouk

Evenimentul de la Sala Radio se va desfășura cu participarea soliștilor vocali MĂDĂLINA BARBU  – soprană, LILIA ISTRATII – mezzosoprană, ANDREI MIHALCEA – tenor  și  IUSTINIAN ZETEA – bas și a CORULUI ACADEMIC RADIO, pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUŢU.

TOUFIC MAATOUK este dirijor al Orchestrei Filarmonicii Libaneze, precum şi Director Artistic al Festivalului Internaţional „Beirut Chants” şi al stagiunii de muzică de cameră prezentate de Universitatea „Antonine” din Liban. Se află la conducerea departamentului vocal al Conservatorului Naţional din Liban, fiind, de asemenea, director şi lector la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Antonine”. Este Doctor în Muzicologie, titlu obţinut de la Istituto Pontificio di Musica Sacra din Roma.

Bilete

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

 Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol