24 aprilie 2024, 3:36

Rusia, atac la producătorii de şampanie. Legea care schimbă eticheta în ”vin spumant”

Vladimir Putin a promulgat o lege care i-a revoltat pe producătorii francezi de şampanie.

Această nouă lege rusească îi obligă pe distribuitorii de mărci de şampanie să scrie pe eticheta de pe spatele sticlei ”vin spumant”.

Producătorii de şampanie îi îndeamnă pe diplomaţii francezi şi europeni să conţină modificarea acestei legi inacceptabile”, se arată într-un comunicat al Comitetul Champagne, din care fac parte viticultori şi case de şampanie.

Potrivit acestui Comitet, ”vinurile din Champagne îşi păstrează dreptul exclusiv de a folosi (denumirea Champagne) cu litere latine pe eticheta principală”, însă această nouă lege le obligă să renunţe la termenul ”şampanskoe” – traducerea numelui Champagne în rusă – şi să se prezinte sub numele de vin spumant cu caractere chirilice pe eticheta de pe spatele sticlei, arată news.ro.

Rușii vor putea să folosească doar ei termenul ”şampanskoe”.

Această reglementare nu le asigură consumatorilor ruşi o informare clară şi transparentă privind originea şi caracteristicile vinurilor”,

Comitetul Champagne regretă faptul că această lege ”pune în discuţie peste 20 de ani de discuţii bilaterale între Uniunea Europeană şi Rusia cu privire la protecţia denumirii de origine”.

Franţa protejează termenul ”champagne”, iar Uniunea Europeană şi multe alte ţări rezervă acest termen numai pentru vinul produs în regiunea cu acelaşi nume din nord-estul Franţei.

sursa foto: aktual24.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol