19 aprilie 2024, 14:38

Russia Today și Sputnik nu vor mai fi difuzate în România

Un prim transport de carburanţi şi alimente către Ucraina a fost efectuat de autorităţile române. Russia Today și Sputnik nu vor mai fi difuzate în România. Deciziile Guvernului României au fost anunțate de purtărorul de cuvânt, Dan Cărbunaru.

„Potrivit raportului prezentat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, începând de ieri, în baza deciziei premierului, a fost deja efectuat un transport de carburanţi şi alimente către Ucraina. Este vorba de zeci de vagoane care au fost încărcate şi puse în mişcare. Aceste lucruri sunt coordonate şi cu autorităţile ucrainene. Totodată, în afară de carburant, sunt mobilizate cantităţi importante de alimente şi apă, toate acestea urmând să ajungă la Siret”, a declarat Cărbunaru, la Palatul Victoria, după şedinţa Task-force-ului pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară din Ucraina.

Potrivit acestuia, la acest transport, se adaugă cele trei camioane încărcate cu paturi, saltele, lenjerii, saci de dormit, care au ajuns, deja, în tabăra în tabăra de refugiaţi organizată de ISU la Suceava. Alte patru camioane urmează să ajungă la Botoşani, într-o altă tabără de refugiaţi.

Începând din această seară ultimul operator care furnizează servicii TV va opri difuzarea Russia Today în România. Niciun operator nu va avea acest serviciu activ”, a precizat Dan Cărbunaru.

Măsuri similare vor fi luate și împotriva altor anumite surse identificate ca propagând știri false în contextul crizei din Ucraina: ru.md.sputniknews.ro, md.sputniknews.com, ro.md.sputniknews.com, citeșteșitu.com, rtnews.ro si cloudx.ro.

Faptul că România se oprește difuzarea Sputnik a devenit breaking news pentru Sputnik în limba engleză.

Apoi, în limba română, s-a instituit…cenzura.

O nouă şedinţă a task-force-ului pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina a avut loc la Palatul Victoria sub conducerea premierului Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat joi, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Executivului, principalele responsabilităţi sunt legate de monitorizarea situaţiei şi coordonarea măsurilor la nivelul structurilor guvernamentale pentru asigurarea funcţionării tuturor serviciilor publice.

Din acest grup de lucru fac parte ministrul Apărării, Vasile Dîncu, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Muncii, Marius Budăi, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, precum şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean.

Sursa: Agerpres

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol