26 aprilie 2024, 8:49

S-a aflat misterul mesei lungi dintre Putin și Macron. Era altceva decât bănuiai

De ce Macron și Putin au stat departe unul de altul, la capetele unei mese de 4 metri lungime? Mulți și-au pus această întrebare. Unii au încercat o decodificare diplomatică a distanței. Alții au dat o explicație care ține de alerta sanitară. Totul este mult mai complicat decât bănuiam noi…

Surse din anturajul lui Macron au declarat că președintele Franței s-ar fi putut apropia și da mâna cu Putin, dacă ar fi acceptat să își facă un test Covid rusesc.

Președintele francez Emmanuel Macron a refuzat însă cererea Moscovei de a face un test rusesc COVID-19 înainte de întâlnirea cu președintele Vladimir Putin de săptămâna aceasta și, prin urmare, a fost ținut la distanță de liderul rus.

A avut de ales

Dar cele două surse, care au cunoștință despre protocolul de sănătate al președintelui francez, au declarat pentru Reuters că lui Macron i s-a dat de ales: fie acceptă un test PCR făcut de autoritățile ruse și i se permite să se apropie de Putin, fie refuză și trebuie să respecte distanța față de liderul de la Kremlin.

„Știam foarte bine că asta însemna fără strângere de mână și acea masă lungă. Dar nu puteam accepta ca ei să pună mâna pe ADN-ul președintelui”, a declarat una dintre surse pentru Reuters, referindu-se la îngrijorările legate de securitate dacă liderul francez ar fi fost testat de medicii ruși.

A doua sursă din anturajul lui Macron a confirmat că Macron a refuzat să facă un test PCR rusesc. Sursa a declarat că Macron a făcut în schimb un test PCR francez înainte de plecare și un test antigen aplicat de propriul medic odată ajuns în Rusia.

„Rușii ne-au spus că Putin trebuia să fie ținut într-o bulă strictă de protecție a sănătății”, a spus cea de-a doua sursă.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului nu a răspuns la întrebările Reuters pe această temă.

Foto: The MoscowTimes

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol