10 octombrie 2024, 21:01

Să tragem linie și să adunăm. Câte tancuri va primi Ucraina? Chiar și Olanda trimite Leopard…deși nu are

Decizia Germaniei de a trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina a fost primită bine de țările Uniunii Europene. Pentru unele a fost indiciul că, da, aceasta este direcția UE, pentru altele – care se grăbiseră să confirme înainte de OK-ul Germaniei, a fost semnul că nu au făcut, riscant, un pas în față. Și să nu uităm de tancurile Abrams, promise de Statele Unite.

Germania și Polonia

Sunt totuși diferențe între poziția Poloniei, care anunțase dinainte livrarea de tancuri Leopard 2 și a Germaniei. Cancelarul german Olaf Scholz îşi va asuma costul tancurilor Leopard 2 pe care le va oferi Ucrainei, spre deosebire de alţi aliaţi, precum Polonia, care vor cere Uniunii Europene rambursarea costurilor legate de transferul unor tancuri de acest fel către armata ucraineană.

Germania – a anunțat că va trimite Ucrainei 14 tancuri Leopard. Berlinul are în jur de 320 de tancuri, în general modelele noi sau remodernizate.

Polonia – a anunțat că va trimite Ucrainei 114 tancuri Leopard (dintr-un total de 247 de unități). De când a început agresiunea rusă în Ucraina cu 11 luni în urmă, Polonia a transferat Ucrainei 270 de tancuri T-72 de producţie sovietică.

Stele Unite și Marea Britanie

Berlinul condiţionase acest ajutor militar de implicarea de asemenea a SUA prin oferirea unor tancuri americane M1 Abrams către armata ucraineană. Invocând complicaţii logistice şi de mentenanţă, Washingtonul respinsese această solicitare, dar miercuri Biden a anunțat că va trimite Ucrainei 31 tancuri M1 Abrams.

Acestui ajutor i se adaugă cele 14 tancuri Challenger 2 promise Ucrainei de Marea Britanie şi un număr încă necunoscut de tancuri uşoare AMX-10 promise de Franţa.

Norvegia

Norvegia va trimite tancuri de fabricație germană în Ucraina, ca parte a unui grup de națiuni occidentale care furnizează arme, a declarat miercuri ministrul norvegian al Apărării, Bjoern Arild Gram. El a refuzat să spună câte tancuri va livra Norvegia.

Potrivit Ministerului Apărării, ţara a cumpărat 52 de Leopard 2A4 uzate din Olanda în 2001, dar nu toate sunt operaţionale.

Olanda

Olanda s-a declarat „pregătită” să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina, deşi… nu are niciunul.

În pofida faptului că nu deţine în prezent niciun tanc Leopard 2 de fabricaţie germană, Olanda a anunțat miercuri că este pregătită să cumpere tancurile pe care în prezent doar le închiriază, pentru a le trimite în Ucraina, potrivit CNN.

Olanda nu are niciun tanc de luptă, după ce şi-a vândut TOATE tancurile de luptă Leopard 2 Germaniei între 2018 şi 2021, potrivit Registrului de Arme Convenţionale al Naţiunilor Unite. În contrapartidă,  Olanda închiriază în prezent 18 tancuri de luptă Leopard 2A6 de la Germania.

Finlanda

Ministrul finlandez al Apărării, Mikko Savola, a declarat că Finlanda se va alătura grupului de ţări care trimit tancuri Leopard 2 în Ucraina, dar contribuţia va fi limitată, deoarece Helsinki nu face încă parte din NATO şi nu îşi poate pune în pericol propria apărare.

Finlanda are 200 de tancuri Leopard 2.

Franța

Guvernul francez ia în considerare trimiterea tancului său Leclerc, care are un tun cu ţeavă lisă de 120 mm, afirmând că toate opţiunile sunt pe masă. Anterior, a refuzat cererile în acest sens, spunând că misiunile franceze în străinătate limitează numărul de tancuri disponibile, iar întreţinerea grea a tancului său face ca acesta să nu fie chiar maşina de luptă ideală pentru Ucraina.

Alte situații ciudate

Cehia, de exemplu, a anunțat că ar vrea să trimită tancuri, numai că nu are de unde. Are un contract cu Germania pentru furnizarea de 14 unități, dar nu a primit decât unul.

Slovacia a anunțat că este pregătită să își trimită „imediat” Ucrainei ultimele tancuri T-72 de fabricație sovietică dar a condiționat acest lucru de primirea de tancuri occidentale la schimb. Este vorba despre 30 de tancuri T-72 care ar putea fi livrate “chiar mâine”.

Spania. Ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, a declarat că Spania este deschisă ideii de a furniza tancuri Leopard 2 Ucrainei. Madridul deţine 347 de tancuri Leopard, însă „unele dintre ele sunt într-o stare îngrozitoare şi nu pot fi livrate”, a explicat Margarita Robles.

Grecia. Atena are un număr impresionat de tancuri, în special din cauza tensiunilor cu Turcia. Grecia are 170 de tancuri Leopard 2HEL, 183 de Leopard 2A4 şi 500 de Leopard 1A5. Nu a existat nici o poziție din partea Atenei în această chstiune.

Citește și

Germania a anunțat că va furniza tancuri Leopard 2 Ucrainei


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol