Momentele mărețe ale Marii Uniri de la 1918 au fost imortalizate. Deși poate părea greu de crezut, meritul îi revine unui singur om, pe nume Samoilă Mârza. Acesta a realizat atât fotografii ale momentelor de la Marea Unire, cât și pentru alte evenimente marcante ale istoriei recente a României.
Samoilă Mârza s-a născut la 18 septembrie 1886, la Galtiu, comuna Sântimbru, judeţul Alba, într-o familie de ţărani. Acesta a urmat şase clase primare la „Şcoala poporală confesională română unită” din satul natal, urmând apoi liceul la Alba Iulia. La 14 noiembrie 1918, la Viena, realiza trei fotografii care imortalizau sfinţirea primului steag tricolor al Consiliului Naţional Român Militar, în prezenţa generalului Boeriu, a lui Iuliu Maniu şi a celorlalţi militari români.
La 1 decembrie 1918, Samoilă Mârza pleacă pe bicicletă, luând aparatul de fotografiat cu burduf, la Alba Iulia, la Marea Adunare Naţională. De menționat este faptul că Samoilă Mârza nu avea permis de intrare, iar în consecință nu a fost acceptat în Sala Unirii, pentru ceremonii fiind angajat un fotograf german, care, din motive necunoscute, nu s-a prezentat la adunare.
Samoilă Mârza a realizat doar cinci fotografii cu imagini de la Marea Adunare Națională. Două au fost făcute de la tribunele oficiale la care a fost citit actul Unirii în faţa Marelui Sfat Naţional şi a poporului, de către dr. Aurel Vlad şi episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. În următoarele trei fotografii se observă mulţimile care asistau la evenimentul istoric, pe Platoul Romanilor, conform sursei radioromaniacultural.ro
În anul 1919, Samoilă Mârza a publicat fotografiile în albumul „Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri”, fapt trecut în revistă şi de ziarul „Alba Iulia”, în numărul din 10 martie ale aceluiași an.
Ajuns furnizor al Casei Regale în anul 1919, fotograful a imortalizat în anul 1919 vizita Regelui Ferdinand la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, iar în 22 octombrie 1922 a fotografiat încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Catedrala Ortodoxă din Alba-Iulia, potrivit radioromaniacultural.ro
Deşi munca sa a avut o importanţă istorcă uriaşă, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care imortalizase evenimentele de la 1 Decembrie 1918.
Acesta s-a stins din viață pe 19 decembrie 1967, lăsând neterminate numeroase proiecte, precum celebrarea semicentenarului Unirii, din 1968. În anul 2003, în satul său natal, Galtiu, a fost dezvelit un bust executat de sculptorul Narcis Dumitru Borteş şi s-a lansat volumul „Samoilă Mârza – 1886-1967 – Fotograful Unirii Transilvaniei cu România”
Comentariile sunt oprite pentru acest articol