28 martie 2024, 4:45

Șapte thrillere de citit (dacă realitatea te nemulțumește)

Dacă vrei să te refugiezi într-o carte bună, fie ea un thriller, avem șapte titluri interesante. Editura Trei îți propune șapte thrillere de citit cu care să începi lista de lecturi pentru 2021.

Trei minute de Roslund & Hellström

Trei minute (Continuarea romanului Trei secunde) este un thriller ramificat și palpitant, în care detaliile realiste despre traficul de droguri, viața în închisoare și relațiile dintre polițiști și informatori sunt redate cu o forță convingătoare.

Informatorul sub acoperire Piet Hoffmann, despre care poliția din Stockholm crede că a murit, trăiește de fapt, împreună cu soția și cei doi băieți ai lor, sub un nume de împrumut în Columbia. Numai fostul lui agent de legătură știe unde se află — și că a acceptat două noi misiuni periculoase: ca ucigaș plătit pentru un cartel columbian al drogurilor și ca agent infiltrat al DEA în aceeași organizație criminală. Însă atunci când președintele Camerei Reprezentanților e sechestrat de cartel, situația se schimbă cu repeziciune. Hoffmann este implicat într-una dintre cele mai mediatizate răpiri politice și devine o țintă în „războiul final împotriva drogurilor“.

Hoffmann este nevoit să păstreze un echilibru delicat, încercând să-și apere familia și să-și păstreze rolul dublu. Și înțelege curând că singura lui șansă de supraviețuire este salvarea demnitarului american — misiune pentru care va avea nevoie de ajutorul lui Ewert Grens, îndărătnicul detectiv suedez care nu a uitat întâmplările petrecute cu doi ani înainte în închisoarea Aspsås.

“O descriere elocventă a unei zone viciate și sordide a vieții… Recomandată pentru oricine își propune să afle mai multe despre cartelurile drogurilor care amenință societatea.” scrie New York Journal of Books

Sora favorită de Jessica Knoll

Autoarea romanului de succes Cea mai norocoasă fată revine la Editura Trei cu o poveste poliţistă interesantă, care se desfășoară în culisele unui reality show despre femei bogate dispuse să se înjunghie pe la spate.

Surorile Brett și Kelly au fost dintotdeauna la limita dintre afecţiune sinceră și rivalitate crâncenă. În copilărie, Brett era copilul-problemă, veșnic în umbra lui Kelly, sclipitoare și fermecătoare. Acum Kelly este o mamă care-și crește singură copilul, iar Brett, care se află pe culmile succesului, o aduce într-un reality show. Când Kelly ajunge în emisiune și în lumea lui Brett, sora ei are toate motivele să se simtă ameninţată. Kelly este singura care-i cunoaște secretul înspăimântător ce o poate distruge. Însă când adevărul iese la lumină, niciuna dintre ele nu se aștepta ca emisiunea să se încheie cu o crimă.

„Incisivă și captivantă, Sora favorită este un roman cât se poate de îndrăzneţ, inteligent și temerar, despre femei și ambiţie. O urmare mai mult decât demnă de Cea mai norocoasă fată, cartea dovedește că Jessica Knoll este o forţă literară.” – Megan Abbott, scriitoare

Volumul este Bestseller New York Times 

Mă iubește, nu mă iubește… de M. J. Arlidge

Trupul unei femei zace în mijlocul drumului. La prima vedere pare victima unui tragic accident. Dar când Helen Grace ajunge la fața locului, este clar că e vorba despre un asasinat cu sânge rece. De ce ar vrea cineva să omoare o femeie cumsecade? În cealaltă parte a orașului, un farmacist este ucis, în timp ce o clientă scapă nevătămată. Cum își alege asasinul victimele? Cine trăiește? Cine moare? Cine urmează? Ceasul ticăie. Dacă Helen nu poate rezolva repede acest puzzle mortal, va curge și mai mult sânge. O mișcare greșită și ar putea fi chiar sângele ei…

Mă iubește, nu mă iubește… este al șaptelea roman din seria Helen Grace

„Acțiunea se desfășoară pe parcursul a 24 de ore. Ambiția mea a fost să scriu cea mai plină de adrenalină poveste a seriei Helen Grace.” – M. J. Arlidge

Ultimul cadru de S.J. Watson

Un thriller psihologic palpitant, în care S.J. Watson explorează temele memoriei și identității.

Blackwood Bay este un sătuc din nordul Angliei, despre care lumea nu știe decât că, în urmă cu câteva secole, era teritoriul traficanților. Dispariția a două fete, cu doar câțiva ani în urmă, a adus o faimă nedorită acestei așezări.

Trimisă să facă un documentar la Blackwood Bay, Alex, o tânără producătoare TV promițătoare, le propune localnicilor să-și filmeze propriile povești. Însă cazul celor două fete dispărute devine obsedant pentru Alex și o determină să înceapă un fel de anchetă personală. Pe măsură ce află mai multe despre sat și cele petrecute acolo, proiectul la care lucrează amenință să intre în conflict cu propriul ei trecut.

“Watson surprinde perfect atmosfera adormită de orășel de provincie, arătând în același timp cum se poate ascunde la vedere stricăciunea.” – Publishers Weekly

Privește-mă cum cad de Mons Kallentoft

Un volum care vine de la autorul bestsellerurilor Sacrificiul din miezul iernii și Vară fatală

Povestea unui tată care își caută cu disperare fiica iubită și o incursiune dincolo de aparența sclipitoare a unei destinații turistice de vis. Privește-mă cum cad face parte dintr-o duologie a cărei acțiune e plasată în Palma de Mallorca.

Au trecut trei ani de când Emme, fiica în vârstă de 16 ani a lui Tim Blanck, a dispărut în timpul unei excursii în Mallorca. Tim și-a promis că nu va înceta niciodată să o caute, o promisiune care i-a distrus căsnicia și l-a făcut să se stabilească în Palma, unde a început să lucreze ca detectiv particular. Când e însărcinat să o urmărească pe soția unui bogătaș, bănuită de infidelitate, Tim e atras pe neașteptate într-o lume a corupției și a lăcomiei fără scrupule. Acolo, descoperă o pistă care l-ar putea duce la Emme. Riscându-și viața, Tim se va arunca în lupta pentru aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat cu fiica sa.

Soțiile de Tarryn Fisher

Un roman care te ține cu sufletul la gură, alert și plin de suspans. Un thriller pe care nu-l poți lăsa din mână! Bestseller New York Times, USA Today, Globeand Mail, Toronto Star

Soțul ei mai are încă două neveste. Ea nu le cunoaște și nu știe nimic despre ele. Se vede cu el doar o dată pe săptămână: joi. A fost de acord cu acest aranjament neobișnuit pentru că e îndrăgostită nebunește de el. Însă într-o zi găsește ceva. Ceva care spune o poveste foarte diferită — și înspăimântătoare — despre bărbatul cu care s-a căsătorit. Iar ceea ce urmează este unul dintre cele mai șocante și încurcate thrillere pe care le-ați citit!

„Fisher introduce elegant în narațiunea ei tulburătoare momente de îndoială, de dorință, paranoia și triumf, pe măsură ce-și atrage cititorul în viața contradictorie și tot mai complicată a lui Joi. Fanii suspansului vor fi răsplătiți.” – Publishers Weekly

Lună albastră de Lee Child

Un nou roman din seria Jack Reacher

„E un univers aleatoriu, dar din când în când lucrurile se așază cum trebuie”, spune Reacher. Însă de data asta nu e deloc așa. Într-o cursă Greyhound, Reacher se gândește la ale lui, într-o călătorie fără țintă, pentru care are tot timpul din lume. Apoi coboară din autobuz pentru a ajuta un bătrân pe care parcă-l pândește necazul. Ajuns în orașul natal al acestuia, descoperă că bătrânul și soția lui datorează o sumă imensă de bani unor oameni foarte periculoși, care fac parte din cele două organizații criminale ce își dispută supremația asupra acelui oraș. Lucrurile se precipită și Reacher devine ținta celor două bande rivale, în mijlocul unui război sângeros pentru putere.

„Planurile de atac și observațiile inteligente ale lui Reacher împlinesc pe deplin așteptările fanilor lui. Tensiunea e foarte bine dozată și ritmul alert al acțiunii se menține pe tot parcursul acestui nou roman marca Lee Child.” – Library Journal

 

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol