20 aprilie 2024, 4:19

Schimbare la 180 de grade – După caniculă, atenționare Cod Galben de vreme rea. Află care sunt județele afectate

Vremea se schimbă din nou la 180 de grade. După două săptămâni de vreme caniculară, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o atenționare cod galben de ploi pentru aproape jumătate din ţară. Vizate sunt județele Crişana, Transilvania și cea mai mare parte a Moldovei, iar în restul țării se păstrează încă atenționarea de caniculă.

Potrivit rapoartelor meteorologice ale ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureş, nordul Crişanei şi local în Transilvania, vor exista perioade cu instabilitate atmosferică accentuate prin intensificări puternice ale vântului, vijelii, averse torențiale și frecvente descărcări electrice, iar în unele locuri și grindină.  Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp, informează mediafax.ro.

Atenționarea de cod galben este valabilă până astăzi la ora 23:00.

În același timp, în restul țării vremea va rămâne la fel de caldă, iar disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăşind pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 – 37 de grade.

„Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, îndeosebi după-amiaza şi în prima parte a nopţii în nordul, nord-estul şi local în centrul ţării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp”, spun meteorologii, potrivit mediafax.ro.

Pentru ziua de mâine, meteorologii au anunța instabilitate atmosferică, mai ales după-amiaza şi noaptea, la început în nord-est şi în centru, dar şi în zonele montane şi submontane, apoi cu precădere în sud şi sud-est.

În sudul țării, miercuri după-amiaza șe va menține vremea călduroasă, iar izolat va fi caniculă în Lunca Dunării şi disconfortul termic se va menţine accentuat.

Sursă Cover Foto: Avantaje.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol