20 ianuarie 2022, 9:27

“Scrisoarea pierdută”, ediție „revăzută și adăugită” în regia lui Mălăele, la TNB

Începtul unui an, fie acesta şi unul atipic, cu restricţii impuse de pandemie, este totuşi un moment de bilanţ, dar şi unul deschis către proiectele ce se cer începute, continuate sau desăvârşite.

După 10 ani de la premiera „Scrisorii”, una dintre cele mai personale viziuni care au dat unicitate programului Caragiale 2012 la TNB,  Horațiu Mălăele propune pentru 2022  (când aniversăm 170 de ani de la nașterea autorului) o versiune spectacologică „revăzută și adăugită”: dacă în 2012, regizorul Mălăele optase pentru renunțarea la întregul act 3 al comediei lui Caragiale, în 12 ianuarie 2022, O SCRISOARE PIERDUTĂ revine pe scena Sălii „Ion Caramitru” a TNB în integralitatea ei, cu toate ingredientele pe care le aduce în plus ultimul act al acestei savuroase istorii de amor și intrigă politică.

„O scrisoare pierdută este un spectacol ridicat pe profilul vechii Scrisori, într-o formulă nouă, adăugată și îmbogățitoare, spre liniștea conservatorilor și patima iubitorilor de teatru”, spune Horaţiu Mălăele.

O distribuţie de zile mari va da viaţă lumii atât de colorate din scena şi din culisele politichiei româneşti.

Alături de: Horațiu Mălăele (Dandanache), Mircea Rusu (Tipătescu), Virgil Ogăşanu (Trahanache), Mihai Constantin (Caţavencu), Marian Râlea (Cetăţeanul turmentat), Raluca Petra (Zoe), Marius Rizea (Farfuridi), Mihai Calotă/Eduard Adam (Brânzovenescu), Marcelo S. Cobzariu (Pristanda), în scenă vor intra numeroși ”cetățeni” și ”polițiști, dar și o fabuloasă orchestră condusă de maestrul acordeonului, Emy Drăgoi.

Primele reprezentaţii din 2022 vor avea loc în zilele de 12, 13, 14, 19 şi 20 ianuarie.

Foto Florin Ghioca


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.