”Eheee, se îmbracă după Neckermann!”, exclamau, ciudos, câte unele, la vederea cuiva care avea rude ”afară”. Vorbim despre o pagină din trecutul nostru recent, adică anii comunismului românesc, care au fost marcați de penurie și lipsire de libertăți pentru populația acestei țări.
Românii se uitau cu jind peste gard, chiar la țări socialiste, dar cu un nivel de trai mai ridicat decât al nostru și unele chiar cu libertăți inimaginabile pentru noi (Iugoslavia, de exemplu), dar mai ales la Vest. Pentru români, libertatea și traiul bun erau în Occident, și de aceea mulți au sfidat moartea (granițele erau păzite cu arma în mână, ca românii să fie ținuți în ”țarc”), încercând să părăsească țara trecând ilegal frontiera.
Dar cum nu toți au avut curajul ăsta și nu ar fi putut așa ceva, rămânea ca pentru cei din țară să existe Visul. Acela de a avea, cândva, abundența din Occident, nivelul de trai de acolo, libertatea de a alege unde să trăiești, unde să lucrezi, unde să călătorești. Iar pentru a ține visul în viață existau modelele. Unul dintre ele era catalogul unei firme nemțești de comerț prin poștă, Neckermann.
Neckermann Versand AG a fost creată de Josef Neckermann, în 1950, și a fost una dintre cele mai mari companii de comerț prin poștă din Europa.
Celebrul catalog cu mii de articole de vânzare al firmei nemțești era visul oricărui român care nu ar fi ajuns la produsele acelea în veci. Căci nu avea nici cum ieși din țară, nici de unde cumpăra produsele nemțești în România. Dar catalogul în sine era o plăcere de care doar unii aveau parte. Cei care, din varii motive, aveau șansa de a călători în Occident și de a putea procura așa ceva. Era o ”lectură” de substitut al unei vieți la care doar visam. Răsfoiam catalogul și ne imaginam că într-o bună zi vom putea comanda și noi ceva prin poștă și vom avea și noi produse de calitatea nemțească binecunoscută.
La 18 iulie 2012, Neckermann.de GmbH și subsidiara Neckermann Logistik GmbH au lansat procedura de faliment. Piața s-a diversificat enorm, supremația Neckermann s-a stins încetul cu încetul.
Și a venit și momentul ca sediul central al companiei, care se află în Frankfurt am Main, să fie demolat, pentru ca în locul său să se ridice un centru de calcul. Clădirea este considerată monument istoric, și de aceea firma care se ocupă de demolarea ei trebuie să respecte o cerință de bază: să păstreze fațada.
Clădirea a fost construită în anii 60 de un arhitect pe nume Egon Eiermann. Avea 257 de metri lungime, 65 de metri lățime și scări pe exteriorul fațadei.
Proiectul actual este în valoare de 1,1 miliarde de euro.
Și de operațiunile delicate de demolare se ocupă firma unui român din Satu Mare, stabilit în Germania. Antal Gruppe este, de altfel, una dintre companiile importante din Germania care se ocupă de demolări majore, inclusiv la marele aeroport din Frankfurt pe Main, un nod aerian european.
Când ajungi la Franfurt pe Main, este imposibil să nu îți iasă în cale câte o clădire pe care să troneze o schelă, un banner, un logo, ceva, cu numele unei companii: Antal Rückbau GmbH.
Se ocupă de demolări, rade orice, de la hale industriale la clădiri impozante, zgârie-nori, indiferent de celebritatea lor. A pus la pământ, cu tehnici speciale, pentru care este apreciat pe piața germană, clădirea BCE din Frankfurt, are contract cu aeroportul, face și desface orice, căci în ani de muncă și-a clădit o companie în care este implicată întreaga familie.
Numele fondatorului firmei este Vasile Antal, dar toți îl știu de Puiu, iar povestea din spatele poveștii am aflat-o printre picături, de la sursă, într-un Frankfurt în prag de sărbătoare, când Puiu se agita să pună la punct ultimele detalii ale petrecerii pentru angajații firmei. Mulți, dacă nu majoritatea, români, unii dintre ei de peste 10 ani la compania pusă pe picioare de sătmăreanul despre care vorbim.
Puiu Antal este ”frontierist”, el însuși a visat să trăiască în libertate, să se poată dezvolta și să trăiască pe propriile picioare și din propriile idei în Occident. După un drum sinuos, a reușit. Și asta, și datorită sprijinului familiei, care acum este implicată în companie trup și suflet.
CITIȚI AICI povestea lui Puiu Antal:
”DEMOLATORUL” DIN FRANKFURT E ROMÂN. PUIU ANTAL, FRONTIERIST: ”AM VRUT SĂ FUG FIINDCĂ ERAM ÎNSETAT DE DEMOCRAȚIE”
Puiu Antal și cei doi copii ai săi, implicați în afacerea familiei
Despre fenomenul frontierist am relatat în mai multe rânduri la editiadedimineata.ro și vom mai relata. Aici puteți citi cel mai recent articol pe această temă:
Comentariile sunt oprite pentru acest articol