30 iunie 2022, 9:24

Interesanta declarație a premierului Ciucă: ”Un stat puternic își asumă trecutul”. Ce ar fi să începem cu niște crime din trecutul recent?

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un interesant și curajor mesaj de comemorare a unui tragic episod din istoria națională, recunoscut  ca „Pogromul de la Iași” din vara anului 1941, când în capitala Moldovei a avut loc cel mai mare masacru antisemit de pe teritoriul României. Cu atât mai mult, cu cât tema – antisemitismul și pogromurile – este una foarte delicată și greu digerabilă pentru publicul larg, lipsit de informație documentată.

„Acum 81 de ani, femei, bărbați, copii, fără nicio vină, au devenit victimele unei politici antisemite genocidale și ale unor decizii politice și militare care au schimbat pentru totdeauna istoria orașului, a structura demografică și  conviețuirea cu un trecut interetnic și religios de sute de ani. Hărțuite, umilite,  torturate, lovite cu bestialitate, urcate în trenuri de marfă, despărțite de propriile familii, împușcate sau ucise prin metode brutale, aruncate în gropi comune, victimele Pogromului de la Iași au nevoie de o comemorare permanentă din partea statului și a societății. 

Trebuie să continuăm să vorbim, să cercetăm, să investigăm atent, să punem întrebări, să identificăm probe documentare și răspunsuri pentru felul în care autoritățile din acea vreme, militare, administrative și civile, au răspuns ordinului lui Ion Antonescu și al colaboratorilor săi români și germani, angrenându-se într-o operațiune de o amploare fără precedent care a deschis calea deportărilor de mai târziu, masacrelor, barbariilor de neimaginat și sutelor de mii de crime împotriva populației evreiești”, a spus premierul României.

O declarație curajoasă

O declarație absolut firească, ținând cont de datele istorice, dar curajoasă din partea unui demnitar al statutului român, stat foarte ezitant când vine vorba despre asumarea trecutului, asumarea părților deloc glorioase ale acestuia.

Premierul a întărit spusele, subliniind importanța asumării trecutului dureros și semnalând diversele tentative locale în acest sens, fără a ocoli adevărul: nu ne place foarte mult să ne asumăm trecutul dureros.

”În bilanțul celor peste opt decenii de la tragedia evreilor ieșeni și români identificăm perioade întregi de ocultare, de relativizare și de minimizare a responsabilităților atât înainte, cât și după 1989, dar și evoluții încurajatoare care ne dau speranțe pentru anii și deceniile viitoare. (…)

România a făcut progrese impresionante în ultimele două decenii în domeniul memoriei Holocaustului, lucru recunoscut de forurile internaționale și de partenerii noștri euroatlantici”, a spus premierul. Lucruri adevărate, chiar dacă dobândite pe căi anevoioase de-a lungul timpului, și care necesită încă studiu, documentare și prelucrare de informații care să facă lumină asupra unor evenimente tragice din istoria noastră.

Cheia declarației premierului a venit însă prin următoarea frază: ”Un stat puternic își asumă trecutul și cu cât vorbește mai deschis despre acesta, cu cât devine mai rezilient în fața vulnerabilităților contemporane, a teoriilor conspirative și a propagandei revizioniste”.

 

”Un stat puternic își asumă trecutul”

Chiar dacă a fost rostită în contextul comemorării Pogromului de la Iași, fraza conține un adevăr de care fiecare cetățean al acestei țări, și cu atât mai mult decidenții statului, ar trebui să fie conștient ”un stat puternic își asumă trecutul”. Este România un stat puternic?

Și da, tocmai premierul ar trebui să fie cel care își repetă acest lucru, cu atât mai mult cu cât provine din rândurile Armatei române, care, iată, ar avea de clarificat niște fapte din trecutul recent recent al României, respectiv perioada comunistă.

Vorbim aici despre crimele de la frontierele României comuniste, despre abuzurile, tortura și deciziile arbitrare, care au lăsat în urmă doliu, durere și nedreptate. Ne referim, concret, la un episod din istoria recentă (chiar foarte recentă, dacă ne gândim că sunt și fapte care s-au petrecut în 1989, deci nu cu foarte mulți ani în urmă, la scara istoriei), și anume fenomenul frontierist.

”Cea mai sângeroasă frontieră a Europei”

România era considerată, în anii 80, ”cea mai sângeroasă frontieră a Europei”. Fie și dacă apreciem aceste cuvinte drept o exagerare jurnalistică, tot ar trebui să ne dea de gândit, căci, din popor avem o vorbă: ”nu iese fum fără foc”. Și da, adevărul, ascuns în dosarele fostei Securități comuniste, arhivele militare și ale Poliției de Frontieră, în memoria fiecăreia dintre victime și a rudelor și prietenilor celor plecați dintre noi doar pentru că și-au dorit să trăiască într-o țară liberă, trebuie scos la iveală, făcut cunoscut publicului larg, iar victimele reabilitate.

Premierul Nicolae Ciucă are acum ocazia, dacă tot a făcut referire la asumarea trecutului, să deschidă oficial discuția despre acest subiect de care s-au arătat interesați doar o mână de jurnaliști și cercetători, după Revoluția din 1989. Iar înaintea acesteia, subiectul era tratat doar în străinătate, în țările occidentale, unde presa se bucura de libertatea de a spune adevărul despre ceea ce se petrecea în țările comuniste.

Punct fierbinte al migrației de la Est la Vest în interiorul Europei

România este unul dintre punctele fierbinți ale migrației de la Est la Vest în anii comunismului, în interiorul granițelor Europei, dar și din Europa către alte continente, în țări democratice, dispuse să primească refugiați politic.

Fuga din România comunistă, prin trecerea ilegală a frontierelor țării, cu direcția (în special) Iugoslavia, dar și Ungaria și Turcia (pe mare și pe calea aerului), țări din Occident (la bordul navelor, trenurilor, avioanelor de mici dimensiuni, deturnate etc) reprezintă ceea ce numim ”fenomenul frontierist” din România comunistă. Ea s-a manifestat între 1948-1989 și a implicat sute de mii de persoane, unele dintre acestea având la activ chiar mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei.

Granițe păzite cu arma în mână, de teamă că propriii cetățeni părăsesc ”țarcul”

Granițele României comuniste erau păzite cu arma în mână și legislație specială, de teama că propriii cetățeni părăsesc ”țarcul”. Este o situație pe care statul român actual ar trebui să o asume, pentru a putea, în ceasul al 13-lea, după 33 de ani de la Revoluție, să acorde recunoașterea și reabilitarea victimelor acestui episod tragic din istoria recentă.

Germania o face, pentru ”frontieriștii” săi. Apropo, unii dintre ”frontieriștii” (cei care porneau în aventura trecerii ilegale a frontierelor țării, sfidând moartea, sunt numiți astfel – n.r) Germaniei Democrate au ales România ca tranzit către Lumea Liberă.

Sute dintre ei și-au încercat norocul la granițele unui stat despre care sperau să fie mai permisiv decât propria țară. S-au înșelat: majoritatea au fost arestați și trimiși în RDG unde îi așteptau ani grei de închisoare, alții au murit aici, unii răpuși de gloanțele sau bătăile grănicerilor români.

Fenomenul frontierist, în atenția site-ului editiadedimineata.ro

Site-ul editiadedimineata.ro a relatat în mai multe rânduri despre fenomenul frontierist, care acum beneficiază de un site multilingv dedicat, unde pot fi găsite multe documente și mărturii care se doresc o reconstituire a acestei pagini de istorie recentă pe care nimeni, la nivel oficial, nu are curajul să o întoarcă: frontieristii.ro.

La editiadedimineata.ro găsiți, printre altele, un foarte interesant și important interviu cu regizorul Cătălin Apostol, care a realizat primul documentar de lungmetraj dedicat fenomenului frontierist din România, ”Granița morții”. Interviul poate fi accesat AICI.

România nu are nici măcar un muzeu al comunismului

Nu întâmplător, filmul folosește filme de arhivă din arhivele Armatei române. Domnul Nicolae Ciucă, premier al unui stat care în anul de grație 2022 nu are încă un muzeu al comunismului, și un premier care provine din rândurile Armatei, care s-a ocupat de granițele României comuniste, ar avea acum șansa de a face lumină într-un dosar dureros, cu foarte multe fațete, care adună victime din România și din alte țări (!) și un strat gros de praf al nepăsării: fenomenul frontierist.

Nu este nici greu (deschidem și studiem TOATE arhivele), nici atât de delicat. Este adevărat, mulți dintre ”călăi” sunt în viață și se bucură de cariere de succes sau de pensii speciale. Dar la fel, încă mai sunt în viață multe dintre victimele acestui fenomen de masă sau rudele acestora, iar memoria lor este ÎNCĂ vie.

Un loc în care găsiți mărturii și documente. Un bun început

Haideți să profităm de al 13-lea ceas și de aceste cuvinte rostite de premierul Ciucă și să nu le lăsăm să rămână niște vorbe în vânt! Aveți la dispoziție frontieristii.ro, unde puteți găsi nenumărate mărturii și documente. Site-ul este în continuă alimentare, așa că începutul există, așa cum mai există câteva tentative de a face lumină asupra fenomenului la o mână de jurnaliști și cercetători.

Există și arhivele Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), arhiva fostei Securități est-germane STASI și multe alte arhive ale Poliției de Frontieră, Ministerelor de Interne, Justiție, Afaceri Externe etc din România și alte state, precum și ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) și ale numeroaselor lagăre în care și-au petrecut săptămâni, luni și chiar ani mulți dintre frontieriștii români și din alte țări comuniste. Un puzzle care așteaptă niște mâini, să îi pună piesele cap la cap. Să facem dreptate celor care ÎNCĂ mai sunt în viață.

Sursa foto: frontieristii.ro/Bogdan Constantinoiu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol