20 septembrie 2021, 22:18

Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer, prăznuit la 9 noiembrie

Prăznuit la 9 noiembrie şi considerat făcător de minuni încă din timpul vieţii, Sfântul Nectarie este recunoscut că aduce vindecare celor bolnavi de cancer, dar şi că ascultă rugăciunile femeilor care nu pot avea copii.

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, numit Taumaturgul pentru vindecările miraculoase, îndeosebi de cancer, care s-au săvârșit pentru cei care s-au închinat cu credință sfintelor sale moaște, este unul din cei mai iubiți sfinți din Grecia, dar nu numai, scrie basilica.ro.

S-a născut în Turcia de azi

S-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă creştere în credinţa creştinească.

După primii ani de şcoală, Anastasie a mers la Constantinopol, unde a învăţat teologia şi a citit scrierile Sfinţilor Părinţi, dar a şi muncit din greu pentru a-şi câştiga cele de trebuinţă.

Învățător în insula Hios

După ce şi-a terminat studiile teologice, în anul 1886, Sfântul Nectarie a mers la Alexandria Egiptului, unde a fost hirotonit preot, iar după câteva luni a fost ridicat la treapta de arhimandrit. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie l-a hirotonit mitropolit de Pentapole.

A slujit la Cairo

Vreme de mai mulţi ani, evlaviosul mitropolit a slujit în oraşul Cairo şi a predicat în biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.

Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi cu iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de primejdioasă, anume cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că unelteşte să-i ia locul.

Plecarea din Egipt

Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, să fie eliberat din responsabilităţile pe care le avea, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul.

Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, Sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu că şi cu el s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni, şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, din pricina Mea” (Matei 5, 11).

S-a retras la Atena

S-a retras la Atena, în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în ocrotirea Maicii Domnului.

Aici a fost câţiva ani predicator, profesor, apoi şi director al şcolii teologice Rizarion, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos în vederea slujirii preoţeşti. În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare.

A construit o mănăstire la Eghina

Dorind să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi şi ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaţă de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi.

Apoi s-a retras în această mănăstire şi a dus o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic şi pe Sfântul Cuvios Sava cel Nou (†1948), mare nevoitor al veacului al XX-lea, adormit întru Domnul în insula Kalimnos.

Numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la Sfântul Nectarie ca la părintele lor sufletesc; de aceea, el a dat poruncă maicilor ce se nevoiau acolo să împartă la cei lipsiţi orice fel de hrană şi chiar să nu păstreze nimic pentru ele, deoarece Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau prin rugăciunile fericitului Nectarie, pentru că se învrednicise de darul facerii de minuni.

Ploaia

Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, prin rugăciunile Sfântului Nectarie a venit ploaie din belşug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi – mireni şi călugări, săraci şi bogaţi –, cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui.

El lucra la grădina mănăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi primeau folos sufletesc din tăcerea şi smerenia lui. Sfântul Nectarie a alcătuit multe scrieri, împotrivindu-se influenţelor pline de rătăcire venite din Apus, care asaltau ţările ortodoxe.

Moartea

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a răbdat cu tărie toată boala şi ispita, iar după aproape două luni de suferinţă a murit la 8 noiembrie 1920.

A fost înmormântat în biserica zidită de el, făcând multe minuni şi dând vindecare celor bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui. Trecând mai bine de 20 de ani, trupul său a fost aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind bună mireasmă.

La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, spre cinstire, iar în anul 1961 a fost trecut în rândul Sfinţilor, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie.

Părţi din moaştele sale se află acum şi în România, la Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti şi în alte sfinte locaşuri.

Sursa foto: basilica.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.