25 septembrie 2021, 2:23

Sfântul Sinod a hotărât cine îl va înlocui pe Arhiepiscopul Pimen. Cine este noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în ședința de lucru din data de 21 iulie pe noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, anunță basilica.ro.

Postul de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a rămas vacant ca urmare a trecerii în veșnicie a Arhiepiscopului Pimen, care a fost infectat cu noul coronavirus.

Ales prin vot secret

Arhiepiscopul ales prin vot secret pentru această slujire este Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, actualul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Pentru acelaşi post a candidat şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

PS Calinic Botoșăneanul s-a născut în Iași, în data de 18 noiembrie 1957.

În luna martie a anului 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic.

Absolvent al Facultății de Teologie din Sibiu

Calinic Botoşăneanul s-a născut la 18 noiembrie 1957, în oraşul Iaşi. Tot aici, a făcut primele 10 clase la Şcoala Generală „Ion Creangă” nr. 2 (1964-1974) şi a urmat Liceul Electrotehnic nr. 1 (1974-1978). În perioada 1985-1989, cu binecuvântarea patriarhului Teoctist (1986-2007), pe atunci mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, pe care le-a absolvit în 1989.

A efectuat stagiul militar în perioada 1978-1980.

În martie 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic.

A fost hirotonit diacon în 14 mai 1986, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de patriarhul Teoctist, iar la 15 august, acelaşi an, la hramul Mănăstirii Putna, a fost hirotonit ieromonah pe seama aceleiaşi mănăstiri, tot de patriarh.

A îndeplinit diferite ascultări, la Mănăstirea Putna, printre care: muzeograf, slujitor, mare eclesiarh ş.a.

În 1990, a fost numit stareţ al Mănăstirii Râşca, de către mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Daniel.

La propunerea mitropolitului Daniel, în 25 ianuarie 1991, a fost ales, de către Sfântul Sinod, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, numirea fiind confirmată prin Decretul nr. 16 din 15 martie 1991.

În 25 martie 1991, a fost hirotonit întru arhiereu în Catedrala Mitropolitană.

Facultatea de Medicină și Facultatea de Drept

A frecventat, între 1992-1995, în regim privat, cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Academiei Mihăilene, reînfiinţată de profesorii G. Marderos şi E. Balaure. A urmat, între 1994-1998, cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. A absolvit cu lucrarea de licenţă „Aspecte de drept comparat, comunitar şi internaţional privind transplantul de organe”, la catedra de Drept internaţional.

În perioada 1996-1998, a urmat cursurile de doctorat, specializarea Istoria Filosofiei, catedra Istoria Filosofiei şi Axiologiei, Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu tema interdisciplinară: „Tanatologia în proiecţiile sale teologice şi filosofice”. Lucrarea a fost susţinută la 14 mai 1998, obţinând titlul de Doctor în Filosofie, specializarea Istoria Filosofiei, cu calificativul maxim.

A frecventat, între 2000-2004, cursurile de doctorat, specializarea Epistemologie şi filosofia ştiinţei, catedra Logică şi filosofie sistematică „Petre Botezatu”, Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, cu tema interdisciplinară „Logica Trinităţii”, sub îndrumarea acad. prof. univ. dr. Teodor Dima. Lucrarea a fost susţinută public la 28 decembrie 2004, obţinând titlul de Doctor în Filosofie, specializarea Epistemologie şi filosofia ştiinţei, cu calificativul maxim.

Din lista cărţilor publicate: „Biblia în Filocalie”, 2 vol., Editura Trinitas, Iaşi, 1995; „Tanatologie şi nemurire”, Editura Cantes, Iaşi (lucrare premiată, în anul 2000, de Academia Română), 1999; „Parabolele lui Iisus” de Joachim Jeremias (traducere din limba engleză, publicată în colaborare cu pr. prof. dr. Vasile Mihoc şi dr. Ştefan Matheiu), Editura Anastasia, Bucureşti, 2000; „Meditaţii Filocalice”, Editura Cantes, Iaşi, 2001; „Logica Trinităţii”, Editura Gedo, Cluj-Napoca, 2005; „Sărbătorile – Daruri ale Învierii”, Editura Doxologia, Iaşi, 2010; „Duminicile – Peceţi ale Învierii”, Editura Doxologia, Iaşi, 2010; „Triodul – Golgota Pocăinţei”, Editura Doxologia, Iaşi, 2011; „Penticostarul – Cincizecimea Învierii”, Editura Doxologia, Iaşi, 2011; „Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii o sinteză pentru omul grăbit”, Editura Pars Pro Toto, Iaşi, 2014; „Minunile – Revelaţii ale Sfintei Treimi”, Editura Apollonia, Iaşi, 2017; ” Parabolele – nestemate ale învăţăturii lui Iisus”, Editura Doxologia, Iaşi, 2019; „Sfinţii – Prietenii noştri adevăraţi – Portrete în cuvinte”; Editura Doxologia, Iaşi, 2020.

A scris peste 150 de articole şi prefeţe, care se găsesc în cărţi, în presa laică şi în cea bisericească.

Activitate pastoral-misionară

Activitatea sa pastoral-misionară a inclus îndeplinirea programului „Nici un sat fără biserică”, iniţiat de patriarhul Daniel, în timpul păstoriei sale ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Programul a constat în identificarea şi sfinţirea locurilor pentru noile biserici, realizarea proiectelor, sensibilizarea autorităţilor locale şi judeţene, precum şi a diferiţi sponsori cu posibilităţi financiare şi materiale pentru susţinerea lucrărilor în desfăşurare.

Totodată programul a inclus şi construirea de case parohiale şi sociale, restaurarea, consolidarea şi pictarea bisericilor, construirea de noi clopotniţe sau restaurarea celor existente, construirea unor case mortuare ş.a. Împreună centralizate pentru perioada 1991-2019, la nivel de eparhie, se prezintă astfel: biserici construite (397), biserici restaurate (415), biserici pictate (375), case parohiale construite (494), case de prăznuire / sociale (462); clopotniţe (149), case mortuare (75).

Este ctitor principal la multe biserici parohiale şi aşezăminte sociale, aşezăminte pe care, de-a lungul timpului, împreună cu fiii săi duhovniceşti, le-a susţinut şi încă le mai susţine. (sursă: https://mmb.ro)

Sinod cu măsuri speciale la Palatul Patriarhiei

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în ședință de lucru, marți, 21 iulie 2020, la Palatul Patriarhiei. Este prima ședință de lucru organizată în Aula Magna pentru a permite păstrarea distanței de siguranță.

Sedința de lucru a fost precedată de Slujba de Te Deum oficiată de PS Benedict Bistrițenul în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.