Drapel în bernă la Casa Albă, Empire State Building iluminată – la mii de kilometri de Palatul Buckingham, SUA au salutat joi seară amintirea reginei Elisabeta a II-a, a cărei dispariţie reprezintă, pentru unii americani, „sfârşitul unei epoci”. Dar nu doar pentru unii americani.

Presa din întreaga lume onorează memoria Reginei Elisabeta a II-a, iar jurnaliștii din întreaga lume scriu despre discreția, echilibrul, dar și modernitatea care au însoțit lunga sa domnie. Ce va urma? Cum va arăta Monarhia britanică de-acum înainte?

O regină cu simțul datoriei, care i-a impus un grad înalt de imparțialitate, celebră, dar enigmatică, bogată, dar umilă, tradiționalistă, dar pragmatică, mondenă, dar discretă, Elisabeta a II-a a călătorit prin epoci, alternând subtil aceste paradoxuri, o descrie Le Monde.

Regina Marii Britanii lasă în urmă o țară total diferită de cea al cărei tron l-a moștenit, trecând de la un imperiu, la un jucător mai mic pe scena lumii, dar cu o regină care a rămas liderul suveran a 15 națiuni – inclusiv Australia, Canada și Noua Zeelandă – și șeful unui Commonwealth de peste 50 de națiuni, notează The New York Times.

Decesul suveranei, care îşi limitase apariţiile după o noapte petrecută în spital în octombrie 2021 şi care recunoscuse dificultăţi în a se deplasa, deschide o perioadă de doliu naţional, până la înmormântarea sa peste aproximativ zece zile.

Elisabeta a II-a era, la moartea sa, şefa de stat a 15 regate, din Noua Zeelandă până în Bahamas, pe care le-a străbătut de-a lungul domniei sale, purtând întotdeauna ţinute asortate, adesea în culori vii.

Mai presus de toate, ea este, pentru marea majoritate a supuşilor săi, singura suverană pe care au cunoscut-o vreodată, prezentă pe bancnote, pe timbre (care vor trebui să îşi schimbe faţa) şi supusă atenţiei permanente a tabloidelor.

Viitorul monarhiei pare mai complicat cu Charles, a cărui popularitate este mult mai scăzută. Britanicii îl preferă pe prinţul William, acum moştenitor al coroanei, şi pe soţia sa Kate.

De altfel, publicația Herald Sun a postat pe prima pagină, vineri, un singur cuvânt, peste imaginea Reginei care a plecat dintre noi: ”De neînlocuit – Irreplaceable, în engleză – n.r).

Elizabeth Alexandra Mary Windsor nu era destinată să devină regină atunci când s-a născut, la 21 aprilie 1926. Dar la sfârşitul anului 1936, unchiul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat, preferând să se căsătorească cu Wallis Simpson, o americancă divorţată de două ori.

atăl Elisabetei a devenit apoi Regele George al VI-lea, iar ea a devenit moştenitoarea Coroanei. Pe 6 februarie 1952, în timpul unei călătorii în Kenya, a aflat că tatăl ei a murit de cancer, la vârsta de 56 de ani. S-a întors imediat în Marea Britanie şi a fost încoronată la 2 iunie 1953.

Distantă cu cei patru copii ai săi – Charles, născut în 1948, Anne (1950), Andrew (1960) şi Edward (1964) -, Elisabeta a II-a onora încă sute de angajamente în fiecare an, la vârsta de 90 de ani: inaugurări de tot felul, recepţii la Buckingham, înmânări de decoraţii sau premii.

Charles va trebui să facă multe pentru a păstra ataşamentul poporului britanic faţă de monarhie, o instituţie pe care unii o consideră învechită, dar al cărei prestigiu Elisabeta a II-a a reuşit să îl menţină.

El accede la tron într-un moment în care unitatea Regatului Unit se fisurează, sub efectul Brexitului, care a reaprins dorinţa de independenţă în Scoţia şi tensiunile comunitare în Irlanda de Nord. În fostele colonii britanice care au rămas regate, criticile la adresa trecutului colonialist sunt, de asemenea, în creştere, iar impulsurile republicane capătă forţă.

Regele Charles al III-lea şi Camilla, acum regina consoartă, au rămas joi seară la Balmoral, dar vor călători vineri la Londra, unde noul rege va avea o audienţă cu noul premier, Liz Truss.

Charles urmează să se întâlnească cu Earl Marshal (ducele de Norfolk), care se ocupă de înmormântarea Reginei, pentru a aproba programul pentru zilele următoare.

 

---