15 aprilie 2024, 3:45

Shaun Bythell, faimosul librar și autor scoțian, vine în România

Shaun Bythell, librarul scoțian cunoscut de cititorii de pretutindeni drept cel care a împușcat un Kindle, vine în România la începutul lunii decembrie, unde va avea un eveniment la Timișoara (luni, 4 decembrie, ora 18.00, la Librăria La Două Bufnițe, urmat de unul la București.

Întâlnirea cu Shaun Bythell de la București va avea loc pe data de 7 decembrie, începând cu ora 18.30, la Cărturești Verona, în Salonul Englez. Dialogul cu Shaun Bythell, desfășurat în limba engleză, va fi purtat de Vlad Niculescu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați librari din România, co-fondator al Librăriei independente „Anthony Frost”, astăzi, managerul Librăriei „Cărturești & friends”.

Confesiunile unui librar

Cu această ocazie, va fi lansată și ediția în limba română a volumului Confesiunile unui  librar, cea mai recentă traducere, un jurnal scris printre cărți pentru cititorul pe care-l întâlnești în anticariate și librării, „una dintre cele mai amuzante volume de memorii scrise de un librar”, în viziunea criticilor de la The New York Times.

Prima carte de Shaun Bythell tradusă în limba română, Jurnalul unui librar, s-a aflat pe lista primelor șase titluri cu care a debutat colecția Anansi. World Fiction, în septembrie 2020. Cartea, o perspectivă asupra relației dintre micii proprietari de afaceri din lumea cărții și giganți precum Amazon, a fost primită cu entuziasm de cititorii români, situându-se în lista celor mai vândute titluri publicate în traducere la Editura Pandora M.

Poveste

Shaun Bythell este din 2001 proprietarul anticariatului „The Bookshop”, din Wigtown, cel mai mare magazin de acest fel din Scoția. În 2010 a înființat pagina de Facebook a magazinului, unde postează observații acide legate de întrebările stupide, trăsnite sau comentariile răuvoitoare ale clienților săi. A debutat în 2018 cu Jurnalul unui librar, unde relatează evenimentele cotidiene din viața unui vânzător de cărți vechi, care arată cu totul diferit de versiunea idilică pe care o avem cu toții în minte. În 2019 a publicat Confesiunile unui librar, urmată în 2020 de volumul Seven Kinds of People You Find in Bookshops (Șapte feluri de oameni peste care dai în librării). Volumele Jurnalul unui librar și Confesiunile unui librar au apărut în traducerea Mihaelei Buruiană.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol