Iubitorii muzicii vor trebui să aştepte – din cauza pandemiei de coronavirus – până în luna noiembrie pentru a putea asculta versiunea completă a Simfoniei a X-a de Ludwig van Beethoven, rămasă neterminată în momentul morţii compozitorului şi care a fost în cele din urmă ”finalizată” cu ajutorul unui program de inteligenţă artificială.
Beethoven Orchestra din Bonn intenţiona să interpreteze această simfonie la sfârşitul lunii aprilie, în cadrul unei serii ample de evenimente organizate pentru a marca împlinirea a 250 de ani de la naşterea, în acest oraş, a celebrului compozitor german.
Simfonia a X-a va putea fi ascultată de public la începutul lunii noiembrie, a anunţat compania Deutsche Telekom, iniţiatoarea proiectului, informează DPA, preluată de agerpres.ro.
Acesta nu este singurul eveniment aniversar dedicat compozitorului Ludwig van Beethoven afectat de pandemia de coronavirus. O amplă expoziţie care îi este dedicată la muzeul Bundeskunsthalle din Bonn a fost închisă cel puţin până în data de 19 aprilie.
O echipă internaţională, alcătuită din muzicologi, pianistul Robert Levin şi experţi în informatică, ajutaţi de un software de inteligenţă artificială, a încercat din 2019 să finalizeze partitura.
Beethoven începuse să lucreze la această simfonie în paralel cu ”Oda bucuriei” – Simfonia a IX-a. Însă la moartea sa, la vârsta de 56 de ani, Simfonia a X-a se limita la câteva note, scheme şi însemnări olografe.
Mai întâi, programul informatic a înmagazinat şi a analizat toate operele compozitorului, apoi a generat, folosind algoritmi de procesare a vorbirii, tentative de extindere a partiturii.
Rezultatul final are o durată cuprinsă între 20 şi 25 de minute.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol