7 mai 2024, 10:12

Solenoid, de Mircea Cărtărescu, câștigător al Premiului pentru Ficțiune pentru anul 2022 acordat de Los Angeles Times

Solenoid de Mircea Cărtărescu a fost declarată cartea de ficțiune a anului în Statele Unite de către Los Angeles Times. Premiile acordate de influentul cotidian sunt unele dintre premiile de literatură cele mai prestigioase și publicitate din întreaga Americă. Anunțul a fost făcut vineri, 21 aprilie 2023.

Mircea Cărtărescu este primul scriitor român căruia i se acordă acest premiu. Printre câștigători, în anii trecuți, se mai numără Veronique Tadjo pentru In the Company of Men (2022), David Diop pentru At Night All Blood Is Black: A Novel (2021) și Ben Lerner pentru The Topeka School (2021), pentru a enumera cei mai recenți câștigători ai acestui premiu.

Juriul și-a motivat astfel decizia:

„Capodopera lui Mircea Cărtărescu, Solenoid, este genul de text literar uimitor, ale cărui nenumărate calități reies din orice fragment, ales la întâmplare. Ancorat în mediul comunist al Bucureștiului anilor 1970 și începutul anilor 1980, naratorul acestui anti-roman este un profesor la o școală oarecare ce, prin intermediul mitului, basmului, visului, halucinației și povestirii realiste, își scurtează copilăria și tinerețea, locul de muncă și colegii și, ei bine, întregul univers. O operă literară de o asemenea densitate (și mărime) e o provocare serioasă pentru orice traducător, însă Sean Cotter se ridică la înălțimea originalului, printr-un veritabil tur de forță… scrisul așa cum n-a mai fost nicicând văzut sau trăit, spune naratorul cărții, și o astfel de profeție doar un artist de talia lui Cărtărescu ar fi putut-o nu doar formula, ci și împlini.”

Solenoid a apărut la Editura Deep Vellum, cu sprijinul ICR, prin programul de susținere a traducerilor TPS și a făcut obiectul unei intense campanii de promovare, realizată de ICR New York și Deep Vellum alături de mai mulți parteneri americani: City Lights Bookstore, Seattle Public Library, Wild Detectives, Third Place Books, UT Dallas, Inprint Publishing, McNally Jackson Books, American Romanian Cultural Society Seattle. Între 3 și 14 aprilie, într-un veritabil maraton de evenimente cu casa închisă, Mircea Cărtărescu s-a întâlnit cu cititorii americani în San Francisco, Seattle, Dallas, Houston și New York.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol