19 aprilie 2024, 22:52

Uneori ne trezim la 3 dimineața și ne simțim neliniștiți. Iată de ce

Poate ți s-a întâmplat: te trezești din somn, brusc, pe la 3-4 dimineața și te asaltează o avalanșă de gânduri, de multe ori tulburătoare și punitive. În mod surprinzător, aceste preocupări se vaporizează în lumina zilei, demonstrând că acele idei din timpul nopții au fost complet iraționale și neproductive.

Ce se întâmplă în corpul tău la 3 dimineața

Într-un somn normal de noapte, neurobiologia noastră atinge un punct de cotitură în jurul orei 3 sau 4 dimineața. Temperatura corpului începe să crească, dorința de somn se reduce, secreția de melatonină (hormonul somnului) a atins un vârf și nivelurile de cortizol (un hormon de stres) cresc, pe măsură ce organismul se pregătește de o nouă zi. Toată această activitate are loc independent de indicii din mediu, cum ar fi lumina zorilor; natura a decis cu mult timp în urmă că răsăritul și apusul soarelui sunt atât de importante încât trebuie prezise (de unde și sistemul circadian).

Ne trezim de multe ori în fiecare noapte, iar somnul ușor este mai frecvent în a doua jumătate a nopții. Când somnul merge bine, pur și simplu nu suntem conștienți de aceste treziri. Dar adăugați un pic de stres în ecuație și există șanse mari ca trezirea să devină o stare deplină de conștiență.

Pandemia este un factor de stres care tulbură somnul. Dacă în prezent te confrunți cu treziri la 3 dimineața, cu siguranță nu ești singurul în această situație.

Preocupările legate de a fi treaz atunci când „ar trebui” să fii adormit te pot determina să te trezești într-o stare de veghe anxioasă ori de câte ori treci printr-o fază de somn ușor. Insomnia răspunde bine la tratamentul psihologic prin terapie cognitiv-comportamentală. Există, de asemenea, o legătură puternică între somn și depresie, așa că este important să discuți cu medicul dacă ai îngrijorări legate de somn.

În perioada din jurul orei 3 dimineața, suntem la cel mai scăzut reflux fizic și cognitiv. Din punctul de vedere al naturii, acesta este menit să fie un moment de recuperare fizică și emoțională, așa că este de înțeles că resursele noastre mintale interne sunt scăzute.

Ne lipsesc și alte resurse în timpul nopții:

  • conexiunile sociale
  • bunurile culturale
  • toate abilitățile de adaptare ale unui adult.

 

Suntem lăsați singuri în întuneric cu gândurile noastre. Mintea are parțial dreptate când trage concluzia că problemele pe care le-a generat sunt de nerezolvat, la 3 dimineața.

Odată ce a răsărit soarele, ascultăm știrile, luăm micul dejun și hrănim pisica, iar problemele noastre de la 3 dimineața sunt puse în perspectivă. Nu ne vine să credem că soluția este de a suna o persoană, a amâna un lucru sau a verifica dacă am uitat de făcut ceva anume.

Ce pot face la 3 dimineața, ca să scap de acea stare?

Mă voi concentra pe simțurile mele, în special pe sunetul respirației mele. Când observ că apar gândurile rele, îmi readuc ușor atenția asupra sunetului respirației (apropo, dopurile de urechi te ajută să-ți auzi respirația mai bine).

Uneori această meditație funcționează. Dacă tot sunt prins de gânduri negative după 15 sau 20 de minute, urmez sfaturile primite la terapia cognitiv-comportamentală și mă ridic, aprind o lumină slabă și citesc ceva (de pe hârtie, nu de pe ecran!). Această acțiune poate părea banală, dar, la ora 3 dimineața, este plină de compasiune și te poate ajuta să ieși din gândirea neproductivă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE