25 aprilie 2024, 19:45

Stația Spațială Internațională își trăiește ultimii ani. Când își încheie activitatea și unde se va prăbuși

NASA intenționează să mențină operațională Stația Spațială Internațională până la sfârșitul anului 2030, după care  se va prăbuși într-o zonă îndepărtată a Oceanului Pacific, numită „Punctul Nemo”, potrivit CNN.

Lansată în 2000, stația spațială a orbitat la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri deasupra Pământului. Pe ea au lucrat peste 200 de astronauți din 19 țări diferite.

NASA a anunțat că platformele spațiale operate de companiile private vor înlocui ISS.

„Sectorul privat este capabil din punct de vedere tehnic și financiar să dezvolte și să opereze destinații comerciale pe orbită terestră joasă, cu asistența NASA. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim lecțiile noastre învățate și experiența operațională cu sectorul privat pentru a-i ajuta să dezvolte stații spațiale eficiente și fiabile, destinații sigure în spațiu”, a declarat Phil McAlister, director comercial al NASA, într-un comunicat citat de CNN.

A fost prezentat în Congresul SUA un plan detaliat privind asigurarea unei tranziții ușoare, după retragerea Stației Spațiale Internaționale în 2030, a mai spus McAlister.

În raportul referitor la dezactivarea Stației Spațiale Internaționale, NASA a arătat că planul este ca ISS să cadă pe Pământ, într-o zonă fără viață din Oceanul Pacific, cunoscută sub numele de „Punctul Nemo”. Raportul precizează că estimarea sa bugetară prevede că stația va fi scoasă de pe orbită în ianuarie 2031.

Numit după căpitanul Nemo din romanul lui Jules Verne „Douăzeci de mii de leghe sub mări”, Punctul Nemo este zona din ocean cea mai îndepărtată de orice suprafață de uscat și este folosit ca un adevărat cimitir de resturi spațiale.

Țări cu programe spațiale precum SUA, Rusia, Japonia și țările europene au scufundat acolo peste 263 de resturi spațiale începând cu anul 1971.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol