23 aprilie 2024, 14:40

Studenții pot beneficia de fonduri de până la 100.000 de euro. Ce trebuie să facă

Studenții care vor să-și deschidă o mică afacere pot primi de la statul român până la 100.000 de euro. Singura condiție pentru a lua parte la acest program de finanțare a start-up-urilor este de a participa la cursuri de antreprenoriat.

Programul „Innotech Student” a primit în ultima ședință de Guvern un buget de 20 de milioane de euro, însă potrivit unor surse, până la finalul anului va crește până la 150 de milioane de euro. Banii vor ajunge la universitățile care se înscriu, dar care trebuie să organizeze cursuri de antreprenoriat, informează stirileprotv.ro.

Doritorii cu cele mai bune idei pot încasa între 40.000 și 100.000 de euro, în funcție de numărul de angajați. În primă fază vor încasa 75% din sumă, iar  când vor avea rezultatele pe care și le-au asumat în planul de afaceri, vor primi și restul.

Anul trecut un tânăr din Timișoara a obținut o finanțare de peste 30.000 de euro, iar acum are un atelier de printare 3D.

Îi ajutăm cum să pună ideile în practică și mai ales să îi finanțăm în partea a doua., a declarat Marian Mocan, decan Facultatea de Management și Producție în Transporturi.

E susținută partea de inovație, de tehnologie, în principiu, dar nu sunt excluse nici celelalte domenii.”, mai adaugă Florin Vilcea, consultant proiecte.

sursa foto: startupcafe.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol