26 aprilie 2024, 22:09

Studenții vor bursă de 838 de lei

Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) va discuta recalcularea cuantumului minim al bursei la nivel naţional. Cu această ocazie, studenţii propun stabilirea acesteia la nivelul a 838 lei.

„Este lipsit de orice dubiu impactul pe care bursele îl au în sprijinirea studenţilor şi creşterea calităţii învăţământului superior, un policy brief proaspăt lansat de experţii de la UEFISCDI demonstrând cu claritate corelaţia dintre bursa socială şi performanţele academice. Într-o perioadă în care vorbim extrem de des şi pe bună dreptate de rezilienţă, trebuie să conştientizăm că o societate rezilientă presupune cu necesitate o societate educată, cu cetăţeni capabili să se adapteze şi să facă faţă schimbărilor. Fără un sistem de învăţământ superior echitabil, demersul nu poate fi unul de succes”, a declarat Horia-Şerban ONIŢA, preşedintele ANOSR, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

În acest context, ANOSR lansează studiul „Creşterea cuantumului minim al burselor, politică de echitate necesară în învăţământul superior românesc” prin care fundamentează şi solicită în principal următoarele: pe termen scurt, în baza modului de calcul actual, stabilirea cuantumului minim al bursei la 838 de lei şi creşterea corelativă a fondului de burse; calcularea cuantumului minim al burselor în baza coşului minim al studentului 1172.34 lei în 2020 şi corelarea lui ulterioară cu creşterea salariul minim brut; creşterea burselor etnicilor români de pretutindeni prin raportare la cuantumul minim al bursei stabilit de CNFIS şi asigurarea cumulării acesteia cu bursele acordate în baza OMEN 3392/2017.

Sursă foto: antena3.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol