4 decembrie 2020, 22:20

STUDIU Ce cred românii despre români. Dăm vina pe corupție, dar ZERO atitudine civică

Pare un titlu de emisiune…Am intrebat 100 de români…dar nu este. Este în schimb un studiu serios, făcut de Exact Business Solutions pentru HBO. Să vedem ce cred românii despre români.

Românii se consideră cinstiţi şi sinceri, blamează corupţia, dar sunt mai puţin implicaţi în acţiuni civice, arată rezultatele studiului Semaforul Moralităţii.

Studiul își propune să urmărească perspectiva românilor din mediul urban asupra moralităţii.

Ce cred românii despre români. Impresii mixte

Peste 75% dintre români se consideră mai cinstiţi şi mai sinceri decât ceilalţi.

Mai mult de 69% dintre românii din mediul urban consideră furtul de haine sau alimente, şantajul, şpaga pentru a obţine permisul de conducere sau o autorizaţie ca fiind serioase probleme de moralitate. La fel adulterul sau întârzierea plăţii datoriei către un prieten. De asemenea, tot aici intră citirea unor conversaţii private fără consimţământ sau evitarea unei cozi la magazin.

În schimb, mai puţin de doi din patru români din mediul urban consideră furtul de materiale de la serviciu, traversatul pe roşu când nu trece nicio maşină, circularea cu viteză peste limita admisă şi a minţi pentru a proteja sentimentele unei persoane ca nefiind probleme grave de moralitate.

În comparaţie cu restul persoanelor din mediul urban, tinerii percep minciuna pentru a obţine diverse avantaje. Precum furtul de materiale de la birou, şi citirea conversaţiilor private ale unei persoane. Acestea sunt considerate  probleme de moralitate mai puţin grave.

73% dintre românii din mediul urban consideră că politicienii de la nivel central sunt cea mai coruptă categorie economico-socială. Ei sunt urmați de politicienii de la nivel local (56%), preoţi şi înalţi ierarhi (35%), mari oameni de afaceri (35%). Urmează angajaţi în sistemul sanitar (25%), angajaţi în administraţia publică (24%), autorităţi de ordine publică (23%).

Mersul la vot şi încurajarea altor persoane să participe la vot sunt contexte de implicare civică în care mai mult de 6 din 10 români din mediul urban declară că s-au aflat mai des comparativ cu celelalte situaţii de implicare civică testate.

Ce cred românii despre români. Prilejul și legătura cu HBO

Studiul, care şi-a propus să afle cum se raportează românii din mediul urban la moralitate şi implicare civică, a fost realizat în perioada 29 septembrie – 15 octombrie 2020. Eşantionul a fost de 1.055 de persoane (femei şi bărbaţi, din mediul urban, cu vârste între 18-65 ani, cu studii medii şi superioare).

Cercetarea cantitativă a fost dublată de una calitativă, constând în patru focus grupuri cu persoane care răspund aceluiaşi profil, iniţiată la solicitarea HBO România.  Totul ca parte din campania de lansare a serialului „Bani negri (pentru zile albe)”.

Serialul scris şi regizat de Daniel Sandu, care va avea premiera pe 22 noiembrie în toate teritoriile HBO Europe, are în prim plan un jaf pe care îl comit doi oameni obişnuiţi, semaforişti într-un oraş de provincie, constrânşi de aproape toţi cei din jur.

Alexandru Papadopol şi Cristian Bota interpretează rolurile principale.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.