19 aprilie 2024, 18:39

Studiu inedit: motivația de a face sport vine din stomac

În cadrul unui experiment realizat de către cercetătorii Universității Pennsylvania, dorința de a face sport la șoarecii de laborator a fost explicată nu atât de genetică, cât de compoziția florei intestinale.

Conform unui studiu publicat în revista Nature, șoarecii a căror floră intestinală conținea concentrații mari ale unei anumite tulpini de bacterii, se deplasau mai mult, în timp ce semenii lor erau mai leneși, scrie publicația Qubit din Ungaria.

Pe de altă parte, motivația scădea pentru șoarecii sportivi dacă flora lor intestinală era distrusă prin tratamente cu antibiotice agresive. Conform cercetătorilor, motivațiile diferite ale șoarecilor se explică nu atât prin genetică, cât prin compoziția și starea florei intestinale.

Din păcate, la nivel mondial, numărul cazurilor de depresie la copii și adolescenți este în creștere, iar România nu face excepție. Pandemia recentă și restricțiile cauzate de aceasta, precum și programul școlar din ce în ce mai încărcat și stresul examenelor contribuie în țara noastră la instalarea depresiei la vârste din ce în ce mai mici.

Copiii cu depresie au adesea un nivel scăzut de energie și un interes scăzut față de activitățile care, în mod normal, le-ar face plăcere. Pentru a încerca o activitate nouă, un copil cu depresie ar trebui să depună foarte mult efort, iar motivația este aproape inexistentă. El va prefera întotdeauna să rămână în camera lui, în defavoarea unei plimbări în natură.

Părinții și cadrele didactice au responsabilitatea de a căuta soluții pentru copiii cu depresie, mai ales că mișcarea combate cu succes simptomele depresive, atunci când este practicată cu regularitate.

Din cauza programului strict impus de școală, care înseamnă ore la rând de stat în bancă, cu întreruperi de câteva minute, urmate de ore de lucru acasă pentru a face temele primite, copiii se pot confrunta cu sedentarismul.

Organismul uman nu este construit pentru a sta jos pentru perioade lungi de timp. Poziția în șezut, mai ales dacă banca și biroul nu sunt concepute ergonomic, afectează în timp postura, dezvoltarea osoasă și chiar afectează psihicul, dacă poziția menținută nu este cea corectă,.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol