26 februarie 2021, 15:40

STUDIU. Rolul protector al placentei împotriva COVID-19

Mai multe studii realizate în ultimele luni s-au axat pe analizarea impactului noului coronavirus asupra fiziopatologiei placentei şi consecinţele sale asupra nou-născutului.

Cercetători de la Hospital Universitario Vall d’Hebron (VHIO) din Barcelona (Spania), de la Ospedale Maggiore Policlinico din Milano (Italia) şi de la Universitatea din Basel (Elveţia) au descoperit că în perioada sarcinii placenta are un rol protector împotriva COVID-19.

Prin intermediul unei analize clinice, morfologice şi moleculare în rândul a 37 de femei însărcinate care au născut în primul val al pandemiei din Italia, dintre care 21 bolnave de COVID-19, s-a observat că, deşi virusul ar fi putut infecta placenta, nu s-au găsit evidenţe de transmitere a bolii la nou-născuţi.

Rolul protector al placentei împotriva COVID-19

Am constatat că deşi virusul poate infecta placenta, în niciunul dintre cazuri nu s-a produs o transmitere verticală de la mamă la nou-născut, fapt ce arată că placenta poate fi o barieră eficace împotriva virusului„, a declarat şeful grupului de Oncologie Molecular din cadrul VHIO, Paolo Nuciforo.

Cu toate acestea, cercetătorii au stabilit că atunci când încărcătura virală din placentă este foarte ridicată, chiar dacă această acţionează ca o barieră, placenta poate fi afectată sever şi influenţa dezvoltarea nou-născutului.

În acest sens, directorul Programului de Cercetare Preclinică al VHIO şi coautor al studiului, Joan Seoane, a precizat că, „ocazional, COVID-19 poate infecta masiv celulele placentei şi provoca moartea” fătului.

Rezultatele cercetării au permis totodată observarea faptului că răspunsul inflamator este similar celui observat la unele tumori, scrie Agerpres.

Foto: Dragos Gontariu Unsplash

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.