3 iulie 2024, 12:10

Târgul Gaudeamus Carte Școlară, organizat în Piața Universității între 14-24 septembrie

Cea de-a XV-a ediție a Târgului Gaudeamus Carte Școlară, eveniment dedicat în primul rând elevilor, părinților sau cadrelor didactice, se va desfășura, între 14 și 24 septembrie, în Piața Universității din Capitală, anunță Radio România, conform agerpres.ro.

Potrivit organizatorilor, la târgul Gaudeamus Carte Școlară 2017 vom putea găsi de la manuale pentru diverse discipline, la Enciclopedii, dicționare, culegeri, atlase și cursuri pe suport digital. De asemenea, în cadrul târgului vom putea găsi lucrări de beletristică, volume din literatura română și universală, dar și hărți, planșe didactice, modele tridimensionale sau chiar mobilier școlar.

Totodată, organizatorii au mai precizat că târgul Gaudeamus Carte Școlară nu este numai locul de unde amatorii își pot procura cele mai recente apariții editoriale, ci și locul unde pot aduce cărțile de care nu mai au nevoie, dar care pe altcineva ar putea să mai bucure încă.

Târgul este deschis zilnic între orele 10,00 și 19,00, cu excepția zilei de duminică, 24 septembrie, când programul este 10,00 — 15,00. Intrarea la acest eveniment este liberă.

 

[sursă imagine cover: radiovacanta.ro]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol