24 aprilie 2024, 17:07

Taxele și impozitele pe care fiecare parior trebuie să le plătească în 2022

Persoanele care obțin câștiguri din practicarea jocurilor de noroc online și/sau offline, indiferent că este vorba de pariuri sportive sau despre jocuri de cazino, sunt impozitate în funcție de trei praguri de venit. În plus, pariorii plătesc anumite taxe, în funcție de mediul în care joacă și de operatorul ales. În România, acest domeniu a fost reglementat în anul 2015, atunci când și-a intrat în drepturi și Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc.

Gradul de colectare este de 100%, pentru că orice impozit câștiguri pariuri este reținut la sursă. Cu alte cuvinte, atunci când un parior formulează o cerere pentru a retrage fonduri din contul de joc sau când câștigă un bilet plasat offline, el primește suma solicitată minus suma datorată Statului, care este virată de operator direct la buget.

Legislația fiscală în vigoare pentru anul 2022 prevede următoarele praguri de impozitare:

  • Pragul 1, pentru veniturile de până la 66.750 de lei – impozitul este de 1% din suma retrasă.
  • Pragul 2, pentru veniturile între 66.751 de lei și 445.000 de lei – impozitul este de 667,5 lei plus 16% pentru ce depășește suma de 66.750 de lei.
  • Pragul 3, pentru veniturile de minim 445.001 lei – impozitul este de 61.187,5 lei plus 25% pentru ce depășește suma de 445.000 de lei.

Pariorii care joacă la agențiile stradale plătesc impozit pentru fiecare bilet câștigat, în timp ce pariorii online sunt impozitați numai atunci când retrag fonduri. O altă diferență între offline și online există la nivelul taxelor percepute. Jucătorii care plasează bilete în agențiile de pariuri terestre plătesc o taxă de 5% din miza fiecărui pariu. Ca și impozitul, această taxă este reținută automat de operator. Concret, dacă jucătorul plătește 100 de lei, pe biletul de pariuri va apărea miza 95 de lei, restul banilor fiind virat spre bugetul statului. Câștigul potențial este produsul dintre miza scrisă pe bilet și cota pariului.

În online se plătește „taxa pe viciu”

Pe de altă parte, pariorii online nu plătesc taxă atunci când plasează un bilet, însă, în unele cazuri, trebuie să achite „taxa pe viciu”, instituită la data de 1 ianuarie 2019. Este vorba despre o taxă de 2% din suma cu care alimentează contul. Trebuie precizat că prevederea legislativă a vizat direct operatorii de jocuri online, însă majoritatea acestora a transferat taxa în sarcina jucătorilor. Mai există agenții care suportă „taxa pe viciu”, astfel că fondurile transferate de clienți ajung integral în contul de joc.

În afara impunerilor prevăzute în Codul Fiscal, există diverse taxe impuse prin regulamentele de funcționare a operatorilor de jocuri de noroc. Astfel, clienții pot plăti taxe suplimentare pentru depuneri și retrageri efectuate printr-o anumită metodă de plată, cum ar fi Paysafecard. De asemenea, unii operatori pot percepe taxe și pentru schimbul valutar, în cazul în care clientul efectuează o depunere cu o anumită valută, dar contul de joc este în altă valută.

Recent, unele instituții bancare au instituit o politică specială față de jocurile de noroc. Potrivit ei, pentru transferurile de fonduri din contul bancar într-un cont deschis pe o platformă de gambling este percepută o anumită taxă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol