20 aprilie 2024, 13:53

Teatru Online. FITSonline ne propune PLECĂM, în regia lui  Krzysztof Warlikowski

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu difuzează online, pentru prima dată în România spectacolul „Plecăm”, în regia lui Krzysztof Warlikowski.  O producție Nowy Teatr Varșovia, spectacol în limba poloneză cu traducere în limbile română, engleză, rusă, lituaniană și ucraineană.

Spectacolul va fi difuzat pe site-ul #FITSonline: www.sibfest.ro/fits-online, sâmbătă, 24 octombrie 2020, de la ora 18:00, iar înregistrarea va fi disponibilă pe site timp de 36 de ore, până luni, 26 octombrie 2020, ora 18:00.

După 12 ani

Krzysztof Warlikowski revine la opera lui Hanoch Levin după 12 ani de la premiera spectacolului „Krum”, care a fost o mare descoperire în materie de abordare scenică a operei acestui autor, dar și un succes imens în cariera lui Warlikowski.

De această dată regizorul polonez optează pentru textul „Cei ce-și fac bagajele”.

Timpul care a trecut de la prima punere în scenă a textului lui Levin a marcat istoria Poloniei și Europa cu multe viraje dramatice. Cu ceva timp în urmă, Krum s-a întors în țara sa natală după o expediție nereușită în străinătate, plin de speranță pentru o viață împlinită.

Migrația

Însă acum, toată lumea împachetează bagaje spre o viață mai bună sau moare. Această mare migrație mondială a popoarelor din textul lui Levin își găsește latura locală, reflectând totodată toate anxietățile și schimbările care au loc la scară macro.

Direcția spre care se îndreaptă personajele lui Levin este necunoscută, dar, fără îndoială, toată lumea încearcă să plece cât mai departe de „aici” și totuși nimeni nu vrea să plece de acasă.

Subtitlul piesei – „Comedie cu opt înmormântări” – sună ca un subtitlu al unei piese muzicale care sugerează nevoia de a utiliza o „orchestră” excelentă formată din actori profesioniști, precum cei cu care Warlikowski lucrează de ani de zile.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol