19 aprilie 2024, 3:56

Telemedicina a fost reglementată oficial

Ordonanța de urgență (OUG) nr. 196/2020 (pentru reglementarea telemedicinei) a fost publicată în Monitorul Oficial în 19 noiembrie 2020, însă aceasta mai are nevoie de norme de punere în aplicare, pentru a oferi o reglementare completă. OUG nr. 196/2020 reglementează, printre altele, formele telemedicinei sau stabilește cine poate să acorde asemenea servicii medicale.

Ordonanța vine în contextul în care Parlamentul deja lucra la un proiect de lege prin care să fie reglementată telemedicina. Chiar dacă cele două documente sunt relativ asemănătoare, se pare că intervenția Guvernului se justifică, pentru că a dus la adoptarea mai rapidă a unui act normativ în domeniu.

Atât OUG, cât și proiectul de lege, reglementează, în mare parte, același proceduri:

  • teleconsultația;
  • teleexpertiza (serviciul de telemedicină prin care are loc un schimb de opinii medicale între mai mulţi medici);
  • teleasistenţa (serviciul medical constând în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă);
  • teleradiologia, respectiv radiologie și imagistică medicală la distanță (transmiterea electronică a imaginilor radiologice);
  • etc.

 

Există mici diferențe de detaliu în privința celor două documente. De exemplu, propunerea de lege conține o prevedere detaliată referitoare la documentele ce urmează a fi incluse în fișa pacientului și în registrul de consultații, ulterior acordării actului medical de la distanță.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol