26 martie 2024, 0:35

Ți-a venit ordin de înrolare în armată? Este un FALS. Ce spune MapN

Ministerul Apărării atrage atenția asupra unei campanii false. Dacă primești un mesaj de la RoAlert, sau poate o scrisoare acasă, cum că trebuie să te prezinți la un centru de recrutare, este cu siguranță un fals. Iată ce spune comunicatul MapN.

Atenție la informațiile false!

Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme.

În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005.

Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2).

Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii (art. 3).

Ca atare, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus.

Vă rugăm să vă informați DOAR din sursele oficiale!

Puteți accesa legea AICI 

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, sâmbătă seara, că a sesizat autorităţile competente cu privire la falsele ordine de chemare la mobilizare, care ar circula în judeţul Dâmboviţa.

MApN a postat pe contul de Facebook şi o fotografie cu un document falsificat.

„Încă un fals grosolan ne-a fost semnalat de o serie de cetăţeni din judeţul Dâmboviţa. Documentul din imagine, fals de la un capăt la altul, se pretinde a fi un aşa-zis ordin de chemare la mobilizare emis de Centrul Militar Judeţean Dâmboviţa. Nimic din ceea ce se poate citi în acest document nu corespunde realităţii”, se precizează în postarea MApN.

Conform aceleiaşi surse, au fost sesizate autorităţile competente „pentru investigarea acestui fals, creat cu intenţia evidentă de a manipula şi crea panică”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol