20 mai 2022, 17:55

Toulouse Lautrec feat. Victor Rebengiuc – „Revin in 5 minute” (VIDEO)

După „Iubita mea doarme” și ”Fata cu ochii verzi”,  Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”!

Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit „found footage” cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol –  inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

Toulouse Lautrec feat. Victor Rebengiuc

„Revin în 5 minute”, întâmplător sau nu, este despre blocajul artistului, al celui care transmite emoţia către consumatorul de artă. Fie că este muzician, actor, performer, păpuşar, circar, mai mult sau mai puţin cultural, mai mult sau mai puţin educat sau educativ, cel care se expune lumii pentru a-i transmite emoţia, de care lumea este însetată precum de o bere rece pe timpul unei veri toride, cel care transmite emoţia are un blocaj emoţional, intelectual, şi el devine un nimeni pentru o scenă. Ca oameni suntem dependenţi de spectacol, de extraordinar.

„Această piesă vorbeşte despre artistii-performeri ca despre nişte oameni dezbrăcaţi de haina inspiraţiei, dezbrăcaţi de haina puterii de a crede în ei. Aceşti artişti trăiesc în acest moment nişte vremuri în care inutilitatea le este impusă. Revin în 5 minute, 1 an sau 2 ani? Cât pot rezista fără a se exprima aşa cum s-au obişnuit?” declară Cătalin Rulea, solistul Toulouse Lautrec.

Noul single Toulouse Lautrec va fi în curând disponibil pentru download și streaming pe toate rețelele digitale. Așa cum ne-au obișnuit, Toulouse Lautrec cântă despre aspecte antagonice ale lumii în care trăim, de la dragoste, sex până la protest și critică socială.

Toulouse Lautrec lucrează la un album compus într-o sâmbătă dimineața. Cel de-al cincilea album al formației se zvonește ca va ieși în toamna acestui an.

Prima piesă lansată de pe acest album, „Iubita mea doarme” a ajuns până pe prima poziție a topurilor de radio alternativ.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol