28 aprilie 2024, 0:51

Tragedia de la Odorheiu Secuiesc: O fată este în stare critică. Cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Ancheta care vizează incidentul petrecut la Odorheiu Secuiesc, unde un perete al internatului în care erau cazaţi elevi ai Liceului Teoretic ”Tamási Áron” s-a prăbuşit, a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. În urma acestei tragedii, un adolescent și-a pierdut viața, iar trei fete au fost rănite, dintre care una se află în stare critică. El a fost găsit cu ajutorul unui câine de căutare al salvamontiștilor, la trei ore de la apelul primit prin serviciul de urgență. Salvatorii au găsit băiatul în jurul orei 19.00, iar apelul care semnala prăbușirea unui „perete” al clădirii internatului a fost făcut la ora 16.00.

În clădirea internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc prăbușită luni erau inițial 45-50 de copii, care s-au autoevacuat, spune căpitanul Ionuț Ioniță, comandantul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc.

Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, după ce un elev a murit şi alţi trei au fost răniţi, una dintre victime fiind în stare gravă. Anchetatorii vor solicita mai multe expertize, după ce zona va fi asigurată.

Clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată. Cea de-a patra victimă – un băiat – a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Gianina Oreviceanu, a declarat pentru News.ro că ancheta derulată in rem vizează patru infracţiuni, una de ucidere din culpă şi trei de vătămare corporală din culpă.

O fată de 17 ani este în stare critică la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Mureş, o alta a fost operată la Odorheiu Secuiesc, iar ce de-a treia rănită a fost în stare de şoc.

„Pacienta a ajuns în stare gravă, şi în acest moment la fel este în stare critică, este internată în secţia clinică ATI copii, este intubată, sedată, instabilă hemodinamic. Este traumatism de coloană. Fata are 17 ani. Nu pot să vă dau acum niciun prognostic, este în stare critică, medicii nu se pot pronunţa asupra unui prognostic”,  a declarat pentru News.ro Mariana Negoiţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.
„Cele două sunt internate la spital, se află în afara oricărui pericol, din fericire, aşteptăm revenirea totală ca să fie externate. Una dintre ele este pe chirurgie internată aseară, cealaltă nu avea leziuni, era numai în stare de şoc. Fata de pe chirurgie a fost operată, avea traumatisme la nivelul umerilor. Au intervenit acolo pompierii, cei de la SMURD, ambulanţa, salvamontiştii, pompierii din satele învecinate, şi imediat după prăbuşire chiar şi pietonii din zonă”, a declarat pentru News.ro Noemi Zorgo, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc.
Patronul firmei care realiza lucrările de racordare a clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic ”Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc afirmă că a dat ordin pentru realizarea săpăturilor, luni, iar acestea au fost făcute cu un excavator. Muncitorul care a săpat a povestit că a văzut cum de sus cade o bucată de tencuială, iar apoi, în doar câteva secunde, întreg zidul s-a prăbuşit, susţine patronul firmei. Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, afirmă că, în urma primelor verificări pe care le-a făcut, a constatat că este posibil să existe o necorelare între proiectul pentru racordul de canalizare a clădirii şi lucrările realizate.

Marţi, la locul unde s-a prăbuşit zidul clădirii care aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia şi în care funcţiona internatul Liceului Teoretic ”Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc a fost prezent şi patronul firmei care executa lucrările de racordare la reţeaua de canalizare.

”Dimineaţă (luni – n.r.) am dat ordin oamenilor să facem… La 10 (a fost dat ordinul – n.r.) şi la 12-13, să fie gata, să punem înapoi membrana şi să punem pământul”, a declarat jurnaliştilor, marţi, patronul firmei.

El a precizat că săpăturile s-au făcut cu excavatorul şi că în doar câteva secunde zidul s-a prăbuşit, fără a se simţi vibraţii ale clădirii după ce excavatorul a început să sape.

”Colegul numai a văzut că de sus cade nişte tencuială. Apoi s-a văzut că vine tot afară. Au fost trei, maxim cinci secunde (până când zidul s-a prăbuşit – n.r.)”, a explicat el.

El a spus că nu ştia că în interiorul clădirii erau elevi, precizând că regretă incidentul.

Lucrările de racordare la reţeaua de canalizare erau executate în baza unei autorizaţii emise în luna octombrie de către Primăria Odorheiu Secuiesc.

Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, a declarat, marţi, la Odorheiu Secuiesc, că orice incident de acest fel poate fi evitat dacă se respectă normativele.

”Orice accident de natura aceasta putea fi evitat, cu puţină atenţie, cu puţină grijă şi cu respectarea reglementărilor tehnice pe care le avem în vigoare la acest moment. Cred că există, din ce am văzut până în acest moment, o necorelare între ceea ce este fizic în teren cu partea de proiect”, a declarat Paul Racoviţă.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă o verificare a Corpului de Control din cadrul Ministerului Educaţiei pentru a se stabili dacă există vreo prevedere din Legea educaţiei sau din legislaţia secundară care să fi fost încălcată, iar nerespectarea să fi dus la incidentul de la liceul din Odorheiu Secuiesc. ”Expertizarea clădirii nu a fost făcută. Era în sarcina celor care sunt proprietari, ea nu a fost realizată”, afirmă Deca.

”Aşa ceva nu trebuia să se întâmple şi nu trebuie să se întâmple. Am fost astăzi să mă întâlnesc cu cadrele didactice, cu cei care lucrează în domeniul consilierii şcolare, cu conducerea unităţilor de învăţământ afectate, cu autorităţile publice locale, pe de o parte pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi pe de altă parte pentru a înţelege cum poate Ministerul Educaţiei să ajute, în limita competenţelor sale. Ne dorim ca să fim alături de elevi să poată să treacă peste traumă, să fim alături de cadrele didactice care, evident, sunt în suferinţă după acest eveniment tragic şi, în limita resurselor noastre, să le oferim ajutorul. Am avut deja discuţii preliminare, urmează să avem solicitări concrete. (…) Vom demara şi noi o acţiune a Corpului de Control al ministrului Educaţiei pentru a stabili dacă există prevederi ale legislaţiei în educaţie sau ale legislaţiei secundare care nu au fost îndeplinite, este o procedură normală în astfel de cazuri. Este important să dăm mesajul că oricine ar fi vinovat va suporta consecinţele în astfel de cazuri tragice care se soldează cu elevi care din păcate au decedat – a decedat un băieţel de liceu şi avem trei eleve care au fost rănite, una dintre ele chiar grav – trebuie să ne asumăm cu toţii responsabilitatea de a afla cine este responsabil şi mai departe de a aplica toate sancţiunile, aşa cum sunt ele prevăzute”, a declarat Deca, marţi după-amiază, la Odorheiu Secuiesc.

Întrebată cine ar fi trebuit să se asigure că imobilul în care funcţiona internatul este o clădire sigură pentru elevi, ea a afirmat că responsabilitatea pentru punerea în siguranţă a imobilului era împărţită între proprietar, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, şi cei care administrează clădirea.
”Responsabilitatea pentru punerea în siguranţă este partajată între proprietar şi cei care o administrează. Riscul seismic nu a fost expertizat.  (…) Clădirea nu a fost expertizată ca având risc seismic. (…) Expertizarea clădirii nu a fost făcută. Era în sarcina celor care sunt proprietari, ea nu a fost realizată”, a precizat Deca.
Ea a încurajat autorităţile publice locale să acceseze fonduri pentru a expertiza imobilele aferente unităţilor de învăţământ şi a precizat că ”este necesar cât mai repede să avem aprobată” legea care simplifică procesul de expertizare din punctul de vedere al riscului seismic a clădirilor în care funcţionează şcoli.
Ministrul a precizat că s-au găsit soluţii pentru relocarea elevilor care locuiau în internat, ei urmând a fi distribuiţi în alte unităţi de cazare. Deca a spus că autorităţile locale sunt dispuse să aloce fonduri pentru asigurarea chiriilor pentru elevi, dacă va fi cazul.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol