23 martie 2024, 10:30

Tragedia unui geniu. Ștefan Luchian, poetul plastic al florilor care a pictat cu pensula legată de mână

Ștefan Luchian, un artist de geniu, un avangardist și primul pictor român modern, a fost supranumit „Poetul plastic al florilor“. Pe lângă toate acestea, poetul s-a născut sub o stea nenorocoasă, întreaga sa existență fiind marcată de durere. Tragedia pictorului se amplifică însă în ultima parte a vieții, când cu puterile măcinate de scleroză și paralizie a continuat să picteze cu pensula legată de mâna, chinuit de dureri teribile.

Ștefan Luchian a fost singurul pictor care l-a făcut pe celebrul Nicolae Grigorescu să exclame: „În sfârșit, am și eu un succesor!”. Întreaga operă a lui Luchian este considerată și astăzi un exemplu de neegalat pentru tinerele generații de artiști plastici, iar pasiunea și determinarea artistului sunt adevărate lecții de viață demne de urmat și de omagiat.

Florile au fost marea iubire a lui Luchian și pentru a le arăta lumii exact așa cum le privea el, a imortalizat natura pe pânză, lăsând astfel posterității cele mai frumoase forme ale sale. Însă fiecare geniu duce o luptă superioară cu sinele, cu adevăul și realul, care nu face decât să astupe strălucirea operei, iar în spatele unor picturi celebre precum „Anemonele” sau „Flori de primăvară” se ascund povești de viață tragice, pline de agonie, care au început triumfător și au sfârșit dramatic.

Ștefan Luchian a avut norocul de a se naște într-o familie bogată și cu o moștenire ce i-a permis artistului să își urmeze visul. Totuși, viața a avut alt plan cu artistul de geniu, care a ajuns pe finalul vieții să fie măcinat de boli și să își ducă ultimele zile în dureri agonizante.

“Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemenţă a personalităţii după care recunoşti pe maeştri… Profunda capacitate afectuoasă şi energie, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate, un sentiment nervos al formei, sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său. Într-o limbă totodată sonoră şi suavă, Luchian a fost un mare revelator al sufletului românesc”, spunea Tudor Vianu, potrivit Adevărul. 

„Anemonele” lui Luchian

Primele semne ale bolii au apărut în anul 1900, aceasta fiind și cea care-l va chinui până la sfârșitul vieții. Suferea de scleroză multiplă, iar în anul 1902 este internat în cadrul Spitalului Pantelimon din cauza durerilor chinuitoare.

Cumplita boală a avansat extrem de repede, în final paralizându-i picioarele de la șold în jos, artistul fiind imobilizat în pat. Drama pictorului a fost dublată de chinul lăuntric al artistului care nu mai putea ieși din casă pentru a admira natura pe care o iubea atât de mult și în care își găsea mereu inspirația. Așa a ajuns să le ceară prietenilor care veneau în vizită să îi aducă flori pe care le așeza în vază, după care le transpunea cu măreție pe pânză.

„În suferinţa lui, «Florile» sunt un prilej de a iubi şi mai mult viaţa”, spunea Virgil Cioflec despre pasiunea lui Luchian pentru flori, potrivit Adevărul.

În anul 1905, Luchian a pictat, cu ultimele sale puteri, unul dintre cele mai apreciate și reprezentative lucrări ale sale, „Anemonele”. Boala nu s-a putut opune sclipirii de geniu a artistului, specialiștii afirmând faptul că cele mai bune lucrări ale acestuia au fost realizate în această perioadă.

Sursă Cover: wikipedia


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol