27 aprilie 2024, 0:55

Trei membri ai unei familii au murit de Covid. Fiica, doctor de profesie, nu reușise să îi convingă să se vaccineze

Poveste îngrozitoare într-unul dintre județele cu cea mai mică rată de vaccinare.

Trei membri ai unei familii din Giurgiu – tatăl, mama și un fiu –  au murit la distanță de câteva zile din cauza Covid, aceștia nefiind vaccinați, deși fiica soților, cadru medical, îi sfătuise să se imunizeze.

Potrivit EuropaFM, un tănâr de 36 de ani și părinții săi, toți trei nevaccinați, au fost internați cu o formă gravă de Covid și nu au răspuns la tratament.

Părinții au murit la câteva ore distanță, iar fiul – în cursul nopții.

“Știu din mai multe surse că, cel puțin în privința băiatului, s-a nimerit într-o perioadă în care spitalul avea toate medicamentele necesare, dar nu a răspuns la tratament.”, a spus la Europa FM, Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu.

Fiul, în vârstă de 36 de ani, nu avea comorbidități reiese dintr-o informare preluată de Giurgiuveanul.ro.

Partea tristă este că al patrulea membru al familiei este medic, respectiv sora tânărului, dar din păcate nici unul dintre cei 3 nu i-au ascultat sfatul și nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 – spune Dumitru Beianu.

“Înțeleg că au preferat să asculte sfatul medicului de familie care le-a spus să nu se vaccineze și să stea în casă. Soțul avea între 50 și 60 de ani, iar soția era, culmea, intelectuală, inginer de profesie. Nu știu ce ar mai fi de spus despre această tragedie …”

Giurgiu, alături de Suceava, se află pe ultimul loc în țară în ce privește rata de vaccinare, cu aproape 20 %, în condițiile în care media pe țară este de 35 %.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol