24 ianuarie 2021, 11:13

Trump reclamă mai multe nereguli și va contesta rezultatele scrutinului prezidențial

Cursa dintre candidatul republican Donald Trump și cel democrat Joe Biden a fost extrem de strânsă. În acest moment, însă, Biden are 264 de voturi electorale, în timp ce Trump are 217. Pentru a câștiga, este nevoie de 270 de voturi electorale.

În acest context, președintele în funcție al SUA, Donald Trump, împreună cu echipa sa de campanie electorală se pregătesc să conteste rezultatele scrutinului prezidențial în mai multe state.

Astfel, șeful campaniei lui Trump, Bill Stepien,va declarat să există sesizări care ar viza nereguli în unele comitate din Wisconsin, anunțând că președintele va cere renumărarea.

„În pofida sondajelor ridicole folosite ca tactică de limitare a participării la vot, Wisconsin are o cursă strânsă aşa cum am ştiut mereu că va avea. Există sesizări privind nereguli în unele comitate din Wisconsin, ceea ce generează dubii serioase privind validitatea rezultatelor. Preşedintele este în marja în care poate fi cerută renumărarea şi vom face imediat acest lucru”, a explicat Bill Stepien, potrivit descopera.ro.

În același timp, acesta se arată încrezător că Trump poate câștiga scrutinul.

„Dacă vom număra toate buletinele de vot valide, preşedintele câştigă scrutinul. Credem că preşedintele poate câştiga dacă sunt numărate toate buletinele de vot trimise în mod legal”, a mai adăugat Bill Stepien.

Sursă foto: foxnews.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.