27 aprilie 2024, 14:56

UE cere statelor europene să renunțe la centralele de apartament. Un expert român spune că nu e posibil

Uniunea Europeană le cere statelor europene să renunțe la centralele de apartament. Un expert român spune că acest lucru nu e posibil, oferind argumente.

Potrivit unei directive a Comisiei Europene (CE), toate centralele de apartament pe bază de gaze trebuie să fie eliminate până în 2040 în statele UE, pentru a reduce emisiile de carbon.

Mai mult, toate subvenţiile pentru instalarea cazanelor autonome pe combustibili fosili vor fi interzise din 2025, potrivit CE.

Începând cu 2028, toate clădirile din proprietatea publică (atât rezidenţiale cât şi nerezidenţiale) trebuie să atingă zero emisii din combustibili fosili, iar celelalte clădiri noi trebuie să atingă acest obiectiv din 2030, potrivit legislaţiei europene.

Totodată, noile clădiri din statele UE vor trebui să fie proiectate obligatoriu pentru a facilita instalaţiile fotovoltaice sau termice solare pe acoperişuri. Pentru clădirile existente, introducerea treptată a energiei solare va avea loc începând cu 2027.

Anul trecut, în România existau aproximativ trei milioane de locuinţe cu centrale termice de apartament, comparativ cu anii 2000, când existau 410.000 de astfel de locuinţe.

În momentul de faţă, mai multe țări europene au început deja procesul de interzicere a utilizării centralelor pe gaz în clădiri: Danemarca, Norvegia, Olanda, Franţa, Germania, Austria şi Belgia.

Motivul pentru care directiva nu se poate aplica momentan este că ţara noastră are rezerve de gaze naturale, iar interzicerea centralelor ar însemna schimbarea sursei de energie, a spus Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, pentru Adevărul.

„Alte țări nu au gaze și se bazează pe alte resurse de energie, iar la noi este taman pe dos. Eu sper că autoritățile de la București vor explica această chestiune la Bruxelles”, a spus Chisăliţă, adăugând că speră la o derogare pentru România faţă de celelalte state europene.

„Oricum, din punct de vedere tehnic, nu putem trece la alte surse de energie în acest interval. Nu avem nici timp, nici bani, nici forța de muncă necesară. Să luăm ca exemplu trecerea pe centrale electrice. Nu văd cum s-ar putea trece milioane de locuințe pe «electric» când asta înseamnă un consum de cel puțin 14-15 kW/h, chiar 30 kW/h la locuințele mai mari, iar acum consumul pe gospodărie este de 1 sau 2 kW/h. Asta însemnă o redimensionare de proporții de neimaginat a rețelelor electrice din toată țara. Ar fi lucrări greu de conceput și proiectat, dar și de realizat”, a adăugat acesta.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol