25 aprilie 2024, 19:52

Marți, 8 martie, este ultima zi de STARE DE ALERTĂ SANITARĂ în România

În mod normal, ar fi fost prilej de bucurie. Mai și pica de 8 Martie, zi în care ne bucurăm de culoare, de zâmbete, de flori și de bucuria din ochii celuilalt. Ar fi fost prilej de bucurie că, după doi ani, putem spera că am învins pandemia și ne putem relua viețile, chiar dacă mult bulversate de această perioadă. Dar nu. Nici nu am ieșit din starea de alertă, că am intra în cea a panicii adevărate, cea de un război. Pe care puțini și-ar fi imaginat-o posibilă în anul 2022. Cu toate astea, vestea trebuie dată/reamintită.

Marţi este ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României, în contextul pandemiei de COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că „valul 5 este aproape a se încheia”.

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022.

Cinci valuri pandemice au fost pe teritoriul ţării în această perioadă, fapt care a impus măsuri de protecţie sanitară.

După doi ani, bilanţul COVID-19 numără, conform datelor furnizate luni de Grupul de Comunicare Strategică, 63.993 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 care au decedat în România, scrie AGERPRES.

Până luni, pe teritoriul naţional au fost înregistrate 2.771.449 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 114.557 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Potrivit GCS, 2.594.194 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, Ministerul Sănătăţii urmând să gestioneze în continuare evoluţia epidemiei de COVID-19.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol