19 aprilie 2024, 16:25

Un colecționar din Timișoara deține cea mai mică biblie din lume

Viitoarea capitală culturală a Europei, Timișoara, s-ar putea îmbogăți cu un nou muzeu dedicat unui colecționar local.

Pasionat de Sfânta Scriptură, un pastor timișorean a adunat în ani de zile peste 1000 de biblii, o colectie aproape unică în lume. Între acestea se găsește și cea mai mică din lume.

Nano Biblia are dimensiunile de 4 pe 4 milimetri și o grosime de 0,4 milimetri și a fost realizată de un grup de specialiști în IT de la Universitatea Haifa din Israel. Vorbim de un cip, din siliciu placat cu aur, transformat intr-un pandantiv, ce poate fi purtat oriunde. Este singura din România de acest fel și a fost cumpărată din Israel. Pentru a putea fi citită, este necesar un microscop care mărește textul de o mie de ori.

„Dacă urmăriți cu atenție exemplarul acesta, vedeți că este așezat între două simboluri foarte importante. Chivotul Menorah, simbolul poporului evreu, și peștele, ca simbol al creștinismului. La Societatea Biblică de la Ierusalim am avut curiozitatea să citesc prima dată din cea mai mică Biblie, și am citit Matei capitolul 1, unde este genealogia Domnului Isus Hristos”, a declarat Ionel Tutac, colecționar de biblii, pentru Opinia Timișoarei.

Pastorul timisorean a început să colecționeze exemplare din Cartea Sfânta în urmă cu aproape 20 de ani, iar primele cărți au fost o copie a primei Biblii tipărite în România cu caractere latine din 1874 și o copie a celei mai mici Biblii din lume. De atunci, colecția a crescut, iar acum Ionel Tutac are o mulțime de exemplare rare.

„Cel mai vechi dintre ele este un manuscris din perioada 1240-1250, este un manuscris valoros pentru că în intreaga lume sunt doar 25 de manuscrise de felul acesta„, explică pastorul.

Colecția mai cuprinde câteva scripturi din secolele XV – XVI, în latină, engleză sau germană, dar și un evangheliar vechi de 300 de ani. Biblia, spune pastorul timișean, arată în trecut starea socială și materială a unei familii. De altfel, bibliile se transmiteau din generație în generație.

„Un exemplar special este Evangheliarul lui Gavriil Callimachi, tipărit în perioada 1761-1762. Ceea ce este impresionant la acest Evangheliar este faptul că este cu imagini și foarte multe elemente grafice. La ora actuală, după informațiile pe care le am, există doar două astfel de exemplare în spațiul românesc”, a adăugat el.

În colecția pastorului timișorean și-au făcut loc și câteva cărți inedite: Biblia șoferilor de tir, o Biblie a soldaților, celebra Biblie-breloc ce i-a aparținut evanghelistului Billy Graham și multe altele ce pot fi citite doar cu lupa.

De-a lungul timpului, colecția a mai fost prezentată în expoziții temporare, dar pastorul Ionel Tutac ar vrea să deschidă un muzeu permanent al Bibliei in care vizitatorii ar putea călători prin istoria cărții de căpătăi a creștinătății, de la începuturi și până azi.

Sursa foto: basilica.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol