3 octombrie 2024, 13:58

Un nou punct de realizare a fotografiilor pentru Instagram la Alba-Iulia

Primăria Alba Iulia a amenajat în Cetatea Alba Carolina un panou cu litere volumetrice iluminate, de mari dimensiuni cu scopul ca acesta să devină un punct de atracție și de realizare a fotografiilor.

”Pasionații de fotografie au de astăzi un nou loc cu Cetatea Alba Carolina care trebuie imortalizat O imagine valorează cât o mie de cuvinte, spune un proverb. Iar o imagine frumoasă cu Alba Iulia este inestimabilă.

Vă invit cu drag să postați, în zilele următoare, pe toate platformele de socializare, dar și în comentariile acestei postări, fotografiile voastre realizate în acest loc, însoțite de haștagul LoveAlbaIulia” a transmis primarul Gabriel Pleșa, citat de Alba 24.

Valoarea achiziției a fost de 81.000 de lei, fără TVA (circa 16.270 de euro), potrivit sursei citate.

Literele au o înălțime de un metru, iar logoul de 2,68 metri. Iluminarea literelor și a logoului se face cu ajutorul modulelor LED, iar panoul are cu sistem de aprindere automată a luminii (senzor crepuscular).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol