20 aprilie 2024, 8:05

Un nou tip de testare pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, realizat la Arad

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au anunțat că din această săptămână, laboratorul de analize medicale al unității medicale efectuează, atât pentru pacienții spitalului cât și la cerere, în paralel cu testele clasice RT-PCR, un nou tip de testare pentru depistarea virusului SARS-CoV- 2, iar rezultatul acestuia se comunică în ziua recoltării probelor.

“Acest test necesită mai puțin timp de așteptare pentru rezultat. Metoda folosită este imuno-chimică cu electrochemiluminescență și se lucrează probe din exudat faringian și oro-faringian. Recoltarea probelor se realizează în cabinetul Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad, iar rezultatul se eliberează în ziua recoltării”, a explicat biochimist Luminița Pilat, șef laborator analize medicale.

Pentru pacienții spitalului testul se efectuează în mod gratuit, iar pentru persoanele care doresc un test de control sau pentru alte scopuri personale, la cerere, acesta costă 75 de lei, potrivit reprezentanților SCJU Arad, informează rohealthreview.ro.

Sursa foto: rohealthreview.ro

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol